Turiştii izolaţi pe Valea Vaserului, din cauza ploii, sunt în siguranţă

Turiştii care au rămas izolaţi pe Valea Vaserului din cauza ploii sunt în deplină siguranţă, au fost cazaţi în cabanele Ocolului Silvic şi au hrană pentru două zile, a declarat, sâmbătă noaptea, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă.

117 afișări
Imaginea articolului Turiştii izolaţi pe Valea Vaserului, din cauza ploii, sunt în siguranţă

Peste o sută de turişti sunt izolaţi pe Valea Vaserului, din cauza ploii (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Dan Bucă a declarat că este vorba, în total, despre 192 de turişti care au rămas izolaţi pe Valea Vaserului, printre ei aflându-se şi 15 copii.

Din informaţiile care există la ora transmiterii acestei ştiri, majoritatea turiştilor izolaţi sunt cetăţeni români.

Conform sursei citate, ei au fost cazaţi la trei din cabanele de pe Valea Vaserului, toate aparţinând Ocolului Silvic, situate la circa 20 de kilometri de Vişeu de Sus.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş a adăugat că problema cea mai mare o reprezintă faptul că nu există altă cale de acces către turişti decât Valea Vaserului, blocată din cauza torenţilor, dar nu există nici semnal la telefoanele mobile, astfel că legătura cu ei este ţinută prin staţii radio.

Echipele de intervenţie sunt pregătite să le ducă turiştilor alimente şi apă potabilă în momentul în care vor scădea debitele, în acest moment ei având hrană pentru două zile.

 

Viceprimarul oraşului Vişeu de Sus, Oliver Baranyi, a declarat, sâmbătă seară, că peste o sută de turişti care doreau să coboare cu Mocăniţa de pe Valea Vaseului au rămas izolaţi după ce calea ferată s-a rupt în mai multe locuri din cauza viiturilor, iar garnitura nu a mai putut coborî.

Potrivit sursei citate, turiştii au fost întorşi din drum şi le-au fost trimise alimente şi băutură, fiind cazaţi în cabanele de pe Valea Vaserului.

Viceprimarul a declarat că în zonă plouă în continuare şi nu se poate interveni decât după ce calea ferată va fi refăcută.

Viceprimarul nu a putut oferi, deocamdată, detalii despre identitatea turiştilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici