Udrea: Etapa în care ne plângeam că românii nu ştiu să scrie proiecte a trecut

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, susţine că etapa în care se spunea că românii nu ştiu să scrie proiecte sau autorităţile nu reuşesc să le întocmească este depăşită demult, dovadă fiind faptul că pentru POR sunt depuse proiecte în valoare de 11 miliarde de euro.

Udrea: Etapa în care ne plângeam că românii nu ştiu să scrie proiecte a trecut (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

Elena Udrea a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că ministerul încearcă să se mişte foarte repede în ceea ce priveşte partea de analiză şi contractare a proiectelor finanţate cu fonduri europene.

"Avem la buget din fonduri europene pe Programul Operaţional Regional 4,3 miliarde de euro, cât gestionează ministerul până în 2013. Avem proiecte depuse de 11 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că etapa în care ne plângeam că românii nu ştiu să scrie proiecte sau autorităţile nu reuşesc să le întocmească este depăşită demult. La un aşa volum de proiecte în analiză, probabil că nu reuşim să fim atât de rapizi pe cât ne-am dori, dar încercăm să depăşim cât mai curând faza de evaluare şi contractare", a afirmat Elena Udrea.

Ea a adăugat că ministerul are un target de 50 de milioane de euro minim pe săptămână.

Udrea a afirmat că şi-ar dori ca, până la sfârşitul anului, ministerul să contracteze trei miliarde de euro din cei 4,3 miliarde, iar până la mijlocul anului 2011 să termine de contractat întreaga sumă, urmând ca apoi să îşi aplece toată atenţia asupra implementării proiectelor care este o componentă ce priveşte în primul rând autoritatea publică locală.

"Dacă ministerul pe care îl conduc este primul la contractare, atragere fonduri europene la nivelul contractări, suntem şi noi nemulţumiţi de nivelul accesării efective, atragerii efective a fondurilor, a banilor europeni în economie. De aceea ne vom apleca toată atenţia asupra celei de-a doua etape, şi anume cea a implementării, a lucrului efectiv la aceste proiecte", a afirmat spus Elena Udrea.



comentează şi tu Momentan sunt 10 comentarii
Taguri:
UDREA ,
FONDURI EUROPENE ,
proiecte
COMENTARII
  • Florica 3 iul 2011

    Buna-i Udrea asta ! Intreb si eu ca tot omul. In ce s-au bagat banii europeni? Ce sector s-a dezvoltat sub mandatul ei? Cate noi locuri de munca s-au creat? Unde-i dezvoltarea? Poate o sa ne lamureasca Udrea sau altcineva care sunt veniturile la buget in urma acestor dezvoltari. Producem mai mult otel, branza, potcoave, creioane, etc?

  • Adrian 21 sep 2010

    Udrea e singura care a atras fonduri europene. Îmi aduc aminte că acum câteva luni nu avea bani de promovare turistică din Buget.

  • Cosmin 16 sep 2010

    Cu un target asa de mare, e posibil sa avem o situatie de genul, 2-3 ministere au reusit sa aduca tot anul cat udrea intr-o saptamana =))

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa