Ultimul termen din dosarul în care Rudel Obreja este acuzat de trafic de influenţă va fi rejudecat. Obreja, despre judecătorul Geanina Terceanu : M-a condamnat ca să nu îşi pună DNA pe urme

Ultimul termen din dosarul în careRudel Obreja este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa, va fi rejudecat. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box a declarat marţi pentru MEDIAFAX că aşteaptă repunerea pe rol a dosarului în care este cercetat pentru trafic de influenţă, precizând că în opinia sa, judecătorul fondului, Geanina Terceanu, l-a condamnat "ca să nu îşi pună DNA pe urme".

878 afișări
Imaginea articolului Ultimul termen din dosarul în care Rudel Obreja este acuzat de trafic de influenţă va fi rejudecat. Obreja, despre judecătorul Geanina Terceanu : M-a condamnat ca să nu îşi pună DNA pe urme

Ultimul termen din dosarul în care Rudel Obreja este acuzat de trafic de influenţă va fi rejudecat (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

UPDATE 15:20 - Rudel Obreja, despre judecătorul Geanina Terceanu : M-a condamnat ca să nu îşi pună DNA pe urme

"Doamna judecător Geanina Terceanu, cea care a soluţionat fondul, mi-a dat condamnare de trei ani fără nicio probă. A nesocotit probele pe care le-am adus eu ca sa nu îşi pună DNA-ul pe urme", a declarat Rudel Obreja pentru MEDIAFAX, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis ca ultimul termen al procesului să fie rejudecat.

Geanina Terceanu este judecătorul care pe l-a condamnat, în prima instanţă, la trei ani de închisoare cu executare pe Rudel Obreja în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa.

"Am spus în mod public că am fost neîndreptăţit. Doamna judecător mi-a respins toate probele încă de la camera preliminară şi nu a ţinut cont de excepţii şi probe. A argumentat că pe parcursul judecăţii vom putea administra probe. Pe parcursul judecăţii mi le-a respins pe toate. Aştept repunerea pe rol pe 22 martie şi judecarea în complet de divergenţă", a mai declarat fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis ca ultimul termen din dosarul în care fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, să fie rejudecat "pentru reluarea dezbaterilor în complet de divergenţă, cu referire la posibila existenţă a unui caz de nulitate absolută, constând în neanalizarea situaţiei de fapt şi a apărărilor inculpatului de către judecătorul fondului, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă", se arată în decizia instanţei.

Astfel, la data de 22 martie, când se vor relua dezbaterile, trei magistraţi ai Curţii de Apel vor decide dacă se va rejudeca procesul.

Judecătorul care a avut spre soluţionare cauza în primă instanţă este Geanina Terceanu, cercetată de procurorii DNA pentru că ar fi primit bani în schimbul unor decizii favorbile în dosarul "Transferurilor".

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de prima instanţă, Tribunalul Bucureşti.

Rudel Obreja a fost trimis în judecată, în martie 2014, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa, el fiind judecat pentru trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014, Rudel Obreja a pretins în mod direct, de la o persoană, denunţătoare în cauză, un milion de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din compunerea completului învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă acesteia. În acel dosar, denunţătorul declarase recurs împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.

"Inculpatul Obreja Rudel a impus ca o parte din folosul pretins, respectiv suma de 200.000 euro, să fie remisă înainte de pronunţarea hotărârii, iar diferenţa de 800.000 euro, după obţinerea soluţiei favorabile. Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susţinut că persoanele pe lângă care îşi exercita influenţa i-au transmis denunţătorului, prin intermediar, că va obţine cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a „noului cod” (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP şi NCPP)", au precizat procurorii.

Recursul a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Rudel Obreja declara în 13 februarie că denunţătorul este Sorin Ovidiu Vîntu, iar dosarul ar fi urmarea unei "înscenări" a acestuia.

În 24 ianuarie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, care fusese condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea FNI.

Rudel Obreja mai este judecat într-un dosar, cunoscut sub numele de "Gala Bute", în cadrul căruia este implicată şi Elena Udrea. Dosarul are legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici