Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a murit, iar altul a fost rănit, după ce peste ei a căzut scutul unui motor

Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a murit, iar altul a fost grav rănit, joi, după ce scutul unui motor electric s-a prăbuşit peste ei, în timp ce făceau reparaţii. Accidentul de la Sucursala Electrocentrale Turceni este anchetat de către inspectorii de muncă.

569 afișări
Imaginea articolului Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a murit, iar altul a fost rănit, după ce peste ei a căzut scutul unui motor

Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a murit, iar altul a fost rănit, după ce peste ei a căzut scutul unui motor (Imagine: Silviu Matei/ Foto Mediafax)

Directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, Florentina Motea, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că în urma accidentului de la Termocentrala Turceni un bărbat în vâârstă de 52 de ani a murit pe loc, iar un coleg al acestuia a fost rănit grav, el fiind transportat de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Jiu.

”S-a primit un apel pe 112 pentru două persoane, la Termocentrala Turceni, un accident de muncă, cu două victime. Una dintre ele a fost găsită decedată cu un traumatism cranio cerebral grav, cu leziuni incompatibile cu viaţa. Cealaltă victimă are 44 de ani, tot bărbat, cu ambele picioare fracturate, cu sindrom de strivire. A fost adus la Turceni, la spital şi de la Turceni l-am transferat cu ambulanţa la UPU Târgu-Jiu, pentru investigaţii”, a spus Florentina Motea.

Cei doi angajaţi ai CE Oltenia făceau reparaţii la motorul electric de la sala turbine a Blocului Energetic 2, în momentul producerii accidentului de muncă. Muncitorii au fost striviţi de un scut, care s-a prăbuşit peste ei.

”Am fost sunaţi de conducerea Complexului Energetic Oltenia că la SE Turceni a avut loc un accident mortal. O persoană de 52 de ani a murit. Lucra la un motor electric, se pare că ar fi căzut scutul de la motor pe bărbatul de 52 de ani. Am dispus trimiterea unei echipe din doi inspectori de muncă la faţa locului să dispună primele măsuri legale. O altă persoană ar fi fost rănită la picioare, potrivit primelor informaţii”, a declarat George Romanescu, inspectorul şef al ITM Gorj.

Medicii au anunţat că, după acordarea primelor îngrijiri medicale, bărbatul care se află în stare gravă ar putea fi transferat la o altă clinică din ţară.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici