Un astronaut aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a vorbit cu profesori din Timişoara

Astronautul Thomas Pesquet, care în prezent se află la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, a intrat în legătură video directă, marţi, cu profesori din Timişoara, dar şi cu reprezentanţi ai altor două ţări, Portugalia şi Irlanda, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3597 afișări
Imaginea articolului Un astronaut aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a vorbit cu profesori din Timişoara

Un astronaut aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a vorbit cu profesori din Timişoara

Legătura video în direct cu Thomas Pesquet s-a stabilit atât cu România, la Universitatea de Vest din Timişoara, cât şi cu alte două ţări participante, Portugalia şi Irlanda. Astfel, timp de aproximativ 20 de minute, astronautul Agenţiei Spaţiale Europene a răspuns la întrebările adresate de profesorii curioşi să afle ce face Thomas Pesquet pe Staţia Spaţială Internaţională.

“Suntem încă aprovizionaţi de pe Pământ cu apă şi provizii şi încercăm să minimalizăm asta pe cât de mult posibil, pentru că este un efort prea mare să aduci aceste resurse pe Staţia Spaţială Internaţională. Aşa că încercăm să reciclăm cât de mult putem, să generăm mai puţin gunoi, dacă vrem să explorăm spaţiul mai mult. Ideea e că dacă poţi să faci asta pe Pământ, vei fi capabil să faci asta, într-o zi, şi în spaţiu. Testăm mai multe tehnologii pe Staţia Spaţială Internaţională. De exemplu, cum să creştem plante în spaţiu. Când vom ajunge mai departe în spaţiu, cum ar fi pe Marte şi mai departe, ar trebui să avem capacitatea să ne creştem propria mâncare şi să nu mai depindem de provizoriile de pe Pământ. Ne focusăm şi pe printarea 3D, cum să ne producem propriile unelte. Pare futurist, dar poate fi realizat”, a explicat Thomas Pesquet.

Printre cei care au participat la întâlnirea virtuală în direct cu astronautul Agenţiei Spaţiale Europene s-a numărat şi Dumitru Prunariu, primul şi singurul român care a călătorit în spaţiu. Cosmonautul a susţinut şi o prezentare despre rolul pe care îl joacă spaţiu în viaţa noastră cotidiană.

“Informaţiile pot fi obţinute sub diferite forme, pot fi obţinute de pe Internet, din presă, din literatură de specialitate, dar o interacţiune directă cu cei care zboară în spaţiul cosmic are un impact mult mai mare asupra tinerilor, asupra perspectivelor lor, asupra dorinţelor lor de a se orienta spre acest domeniu de activitate. Dacă constataţi câţi olimpici internaţionali avem la diferite ştiinţe, fizică, chimie, matematică, dacă constataţi câte inovaţii şi invenţii provin din România la târgurile internaţionale de invenţii şi inovaţii, o să vă daţi seama că o anumită categorie de tineri sunt foarte interesaţi de acest domeniu”, a precizat Dumitru Prunariu.

Astronautul Thomas Pesquet se află la prima sa misiune spaţială, denumită Proxima, ce are ca obiectiv educaţional promovarea conceptului “Spaţiul în viaţa de zi cu zi”.

Evenimentul de marţi de la Universitatea de Vest din Timişoara a fost organizat de Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială România şi Agenţia Spaţială Română.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici