Un bărbat dat în urmărire internaţională, care a evadat dintr-un penitenciar din Spania, a fost prins la Timişoara

Un bărbat de 46 de ani, care era dat în urmărire internaţională după ce a evadat dintr-un penitenciar din Spania, a fost prins de poliţiştii din Timişoara, arată vineri, într-un comunicat de presă, Poliţia Română.

706 afișări
Imaginea articolului Un bărbat dat în urmărire internaţională, care a evadat dintr-un penitenciar din Spania, a fost prins la Timişoara

Un bărbat care a evadat dintr-un penitenciar din Spania a fost prins la Timişoara

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, emis vineri, poliţiştii din Timiş au depistat un bărbat, de 46 de ani, dat în urmărire internaţională după ce ar fi evadat dintr-un penitenciar din Spania, unde ispăşea o condamnare pentru infracţiuni contra persoanei.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş l-au depistat pe bărbat pe raza municipiului Timişoara, pe numele lui autorităţile judiciare din Spania emiând un mandat european de arestare.

„În cursul lunii ianuarie, cel în cauză, încarcerat într-un penitenciar situat pe teritoriul Spaniei, ar fi beneficiat de o permisie de 4 zile, însă după expirarea termenului nu ar mai fi revenit în unitatea de detenţie. Bărbatul era condamnat la executarea unei pedepse privative de liberate, pentru infracţiuni contra persoanei”, se arată în comunicatul citat.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Timiş. Acesta urmează să fie prezentat Curţii de Apel Timişoara, pentru demararea procedurilor de predare către autorităţile spaniole.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici