Un cardiolog trage un semnal de ALARMĂ: Sunt în fiecare zi oameni sub 40 de ani, chiar sub 30 de ani, cu infarct miocardic acut

Şeful secţiei de Cardiologie 2, Dragoş Vinereanu, din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, spune că în prezent sunt „oameni sub 40 de ani, chiar sub 30 de ani cu infarct miocardic acut” şi atrage antenţia asupra factorilor de risc.

3298 afișări
Imaginea articolului Un cardiolog trage un semnal de ALARMĂ: Sunt în fiecare zi oameni sub 40 de ani, chiar sub 30 de ani, cu infarct miocardic acut

Un cardiolog trage un semnal de ALARMĂ: Sunt în fiecare zi oameni sub 40 de ani, chiar sub 30 de ani, cu infarct miocardic acut

Potrivit datelor ultimului raport realizat de Eurostat, bolile de inimă sunt principala cauză de deces în rândul cetăţenilor din Uniunea Europeană.

Şeful secţiei de Cardiologie 2 la din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Dragoş Vinereanu, a precizat, pe pagina unităţii medicale de Facebook, că vârsta celor care suferă un infarct miocardic acut a scăzut, coborând inclusiv sub 30 de ani.

"Avem în fiecare zi oameni sub 40 de ani, chiar sub 30 de ani, cu infarct miocardic acut. Aşadar, această boală extrem de severă, care omoară oameni, apare din ce în ce mai des la oamenii tineri. În plus, toţi factorii de risc care afectează inima şi anume: hipertensiunea arterială, diabetul, creşterea colesterolului, apar din ce în ce mai des la oamenii tineri", spune prof. Dr. Dragoş Vinereanu, şef secţie Cardiologie 2 la SUUB.

De la începutul anului până în prezent în Clinica de Cardiologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au ajuns 850 de pacienţi cu STEMI (infarct miocardic cu supra-denivelare de segment ST), se mai precizează în mesajul transmis de reprezentanţii unităţii medicale pe pagina SUUB de Facebook.

Potrivit aceleiaşi surse, media mortalităţii în infarct a scăzut în ultimii ani la nivel naţional de la 13% la 8%, însă se află în creştere incidenţa cu care pacienţii tineri acuză probleme cardiace.

„Mortalitatea în infarct, în Centru de Cardiologie Intervenţională de la SUUB este de 3,5%, media pe ţară fiind de 8%. În urmă cu 9 ani, când pacienţii nu erau trataţi cu ajutorul chirurgiei intervenţionale prin „Programul naţional de tratament invaziv al infarctului miocardic acut", mortalitatea era 13%. Dintre pacienţii care se prezintă la Cardiologie, numărul tinerilor este în creştere”, se arată în informarea SUUB.

Reprezentanţii spitalului oferă şi câteva recomandări tuturor celor care îşi doresc să îşi păstreze inima sănătoasă:

1. Renunţaţi la fumat. Acesta este este principalul factor de risc în infarctul miocardic;
2. Evitaţi stresul pe cât posibil. Stresul cronic, cotidian, determină creşterea dramatică a infarctului miocardic şi a accidentelor vasculare cerebrale la populaţia sub 45-50 de ani;
3. Renunţaţi la viaţa sedentară. Orice tip de efort este bun, recomandat fiind minimum 30 de minute de efort/pe zi;
4. Urmaţi o dietă sănătoasă. Dieta nesănătoasă înseamnă un consum exagerat de sare, de grăsimi şi de zaharuri. E indicat să aveţi o dietă bogată în fructe şi legume, cu cereale integrale şi fibre alimentare, cu cărnuri slabe şi peşte.
5. O dată pe an, dacă nu aveţi boli în antecedente, este recomandat să veniţi la medic pentru EKG, măsurarea tensiunii arteriale, a glicemiei şi colesterolului. Orice boală depistată din vreme se tratează mai uşor.

Ziua de 29 septembrie marchează Ziua Mondială a Inimii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici