Un cercetător american este noul rector al Universităţii Danubius din Galaţi

  • Un cercetător american este noul rector al Universităţii Danubius din Galaţi.
  • Numirea cercetătorului recunoscut la nivel internaţional a fost aprobată de Ministerul Educaţiei din România.
  • William B.Harvey preia conducerea universităţii cu scopul de a extinde legăturile cu mediul academic internaţional.
991 afișări
Imaginea articolului Un cercetător american este noul rector al Universităţii Danubius din Galaţi

Un cercetător american este noul rector al Universităţii Danubius din Galaţi

Consiliul de Administraţie al Universităţii Danubius a anunţat că numirea lui William B. Harvey în funcţia de rector a fost aprobată de Ministerul Educaţiei din România. Cercetător şi manager recunoscut la nivel internaţional. 

„Având o vastă experienţă în sectoarele americane academice şi non-profit, experienţă pe care o va aplica şi la Universitatea Danubius, precum şi un larg registru de experienţe în aceste domenii, Harvey intenţionează să construiască şi să extindă reputaţia pe care instituţia şi-a construit-o deja, ca fiind o universitate antreprenorială modernă, dinamică şi care este perfect adaptată societăţii contemporane”, au anunţat reprezentanţii Danubius.

Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii universităţii gălăţene, William B. Harvey a lucrat la mai multe universităţi şi alte instituţii din SUA, dar şi din China şi Ghana.

De asemenea, el a ocupat funcţia de Preşedinte al Comitetului Consultativ pentru Educaţie la Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială (NASA), a fost profesor invitat la Smithsonian Institution, membru american al Consiliului pentru Educaţie, membru al Institutului pentru Conducerea Educaţiei şi cercetător de vară la Centrul pentru Studii Avansate în Ştiinţe Comportamentale de la Universitatea Stanford.

În plus, Harvey este preşedintele fondator al Asociaţiei Naţionale a Ofiţerilor în domeniul Diversităţii în Învăţământul Superior (NADOHE) şi fost membru al consiliilor de administraţie ale Asociaţiei Americane pentru Afro-americani din Învăţământul Superior, Consiliul Naţional pentru Cercetarea Femeilor, Centrul Yale-Howard ce studiază Disparităţile în materie de Sănătate, Proiectul Studiul Noilor Cercetători de la Universitatea Harvard, Proiectul Cercetătorii WEB DuBois la Universitatea Princeton, Proiectul Site Support pentru Şcoli la Universitatea Johns Hopkins şi Centrul de istorie vie şi politici publice Martin Luther King.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici