Un cioban a murit lovit de tren, în Ialomiţa, în timp ce se afla cu oile la păscut pe un câmp

Un cioban a murit luni, după ce a fost lovit de un tren în timp ce se afla cu oile la păscut pe un câmp din localitatea Valea Ciorii, judeţul Ialomiţa. Traficul pe linia ferată respectivă a fost blocat timp de aproximativ o oră.

292 afișări
Imaginea articolului Un cioban a murit lovit de tren, în Ialomiţa, în timp ce se afla cu oile la păscut pe un câmp

Un cioban a murit lovit de tren, în Ialomiţa, în timp ce se afla cu oile la păscut pe un câmp

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Ialomiţa, accidentul s-a produs luni dimineaţă, când ciobanul, în vârstă de 59 de ani, a fost lovit de un tren de călători care se deplasa pe ruta Buzău - Constanţa, între Bărăganu şi Murgeanca, în zona localităţii Valea Ciorii.

În ajutorul bărbatului, care se afla în stop cardiac, la sosirea echipajelor de salvare, au intervenit pompierii de la Garda Ţăndărei, cu o autosanitară SMURD şi o autospecială de stingere, precum şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă cu un echipaj cu medic.

Cadrele medicale i-au aplicat manevre de resuscitare timp de 60 de minute, însă nu au mai putut salva viaţa ciobanului.

De asemenea, în accident au fost lovite şi şapte ovine, care nu au supravieţuit.

Călătorii din tren nu au suferit vătămări, iar circulaţia garniturilor pe linia afectată a fost reluată după aproximativ 60 de minute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici