Un deputat şi cumnata lui Elan Schwartzenberg, acuzaţi în dosarul preluării acţiunilor Realitatea

Deputatul PSD Marius Manolache, cumnata lui Elan Schwartzenberg, Oana Mihaela, omul de afaceri Liviu Luca şi administratorul special al Realitatea Media Florin Bercea, alături de alte societăţi comerciale, au fost puşi sub învinuire în dosarul preluării acţiunilor televiziunii, instrumentat de DNA.

723 afișări
Imaginea articolului Un deputat şi cumnata lui Elan Schwartzenberg, acuzaţi în dosarul preluării acţiunilor Realitatea

Un deputat şi cumnata lui Elan Schwartzenberg, acuzaţi în dosarul preluării acţiunilor Realitatea

Procurorii anticorupţie au extins, vineri, cercetările în dosarul privind activităţile infracţionale desfăşurate în cadrul procedurii de insolvenţă a societăţii Realitatea Media şi au dispus începerea urmăririi penale faţă de Marius Manolache, Oana Mihaela Schwartzenberg, Liviu Luca şi Florin Bercea, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Marius Manolache este deputat PSD şi este acuzat în acest dosar că, în calitate de avocat angajat de administratorul societăţii Strategies Research Investments, ar fi semnat un contract de vânzare - cumpărare acţiuni, contract ce conţine menţiuni nereale cu privire la data încheierii, şi care ulterior a fost utilizat de alte persoane pentru a justifica modul de dobândire de către această societate a acţiunilor Realitatea Media.

Oana Mihaela Schwartzenberg (Moldovan) este cumnata lui Elan Schwartzenberg şi este acuzată de anchetatorii DNA de complicitate la bancrută frauduloasă şi tentativă la înşelăciune, deoarece există indicii că, în calitate de avocat, a contribuit la vânzarea mărcilor SC Realitatea Media SA în frauda creditorilor.

Omul de afaceri Liviu Luca a fost pus sub învinuire în acest caz pentru delapidare, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii DNA arată că există indicii că Luca l-ar fi angajat pe avocatul Marius Manolache pentru ca acesta să încheie contractul de asociere în participaţiune, ce a permis însuşirea sumei de 20 milioane de lei din patrimoniul asociaţiei. Ulterior, Luca, prin încheierea unui contract de asistenţă juridică, l-ar fi ajutat pe Marius Manolache să dobândească dreptul de semnătură asupra conturilor asociaţiei.

De asemenea, notează procurorii DNA, Luca a încheiat un contract care conţine menţiuni nereale cu privire la calitatea sa de proprietar al acţiunilor emise, pe care le-a transferat învinuitului Maricel Păcuraru.

Florin Bercea, administratorul special al societăţii Realitatea Media, este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În cazul acestuia anchetatorii arată că există indicii că, în calitate de administrator special, a solicitat înregistrarea menţiunilor privind schimbarea acţionariatului Realitatea Media utilizând extrase ale registrului acţionarilor falsificate.

Alături de aceştia, au fost puse sub învinuire mai multe persoane juridice respectiv societatea Geoasset, acuzată de spălarea banilor şi complicitate la delapidare, deoarece în cauză există indicii că prin intermediul unui contract de asociere în participaţiune a fost însuşită suma de 20 milioane lei în interesul unor persoane fizice precum Maricel Păcuraru şi Liviu Luca, şi persoane juridice.

DBV Media House şi Grup Financiar IFN sunt acuzat de complicitate la delapidare, deoarece există indicii că acestea au fost utilizate pentru a furniza sume de bani destinate societăţii Realitatea Media.

GMG Media Box este acuzată în acest caz de bancrută frauduloasă, deoarece există indicii ca aceasta a fost folosită în scopul preluării controlului asupra procedurii insolvenţei în care se afla Realitea Media.

În acest sens ar fi fost utilizate facturi fictive în baza cărora GMG Media Box a obţinut înscrierea în tabelul preliminar rectificat al creanţelor cu o creanţă de zece ori mai mare decât creanţa înscrisă iniţial, mai arată procurorii.

Liviu Luca, adus vineri la DNA, a declarat, la ieşirea din sediul direcţiei, că a fost pus sub învinuire în dosarul privind Realitatea Media, în care sunt cercetate 12 persoane, precum şi firmele Realitatea Media, Strategies Research Investments şi Rovigo.

El a mai precizat că a fost adus la DNA de poliţişti în baza unui mandat de aducere şi că a fost citat o singură dată, însă le-a comunicat procurorilor că nu poate veni întrucât atunci era plecat la Bruxelles.

Firmele Realitatea Media, Strategies Research Investments - deţinută de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru - şi Rovigo, fostul administrator judiciar al Realitatea Media, sunt urmărite penal în dosarul în care sunt învinuite şi 12 persoane, anunţa în 17 octombrie Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

DNA preciza că a fost începută urmărirea penală faţă de cele trei persoane juridice în dosarul privind activităţile infracţionale desfăşurate în cadrul procedurii de insolvenţă a SC Realitatea Media SA.

Astfel, SC Realitatea Media SA este urmărită penal pentru spălare de bani, având în vedere că, potrivit anchetatorilor, "există date şi indicii temeinice că a fost finanţată cu bani proveniţi din evaziune fiscală, transferul banilor fiind realizat sub forma unor contracte de împrumut".

A doua firmă urmărită penal în acest dosar este SC Strategies Research Investments SRL, a lui Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, având în vedere că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în favoarea acestei societăţi au fost falsificate documente, prin antedatare, pentru a modifica registrul acţionarilor, potrivit DNA.

"Documentele astfel modificate au fost depuse la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde s-au formulat cereri de înregistrare a menţiunilor privind schimbarea acţionariatului, în scopul prejudicierii creditorilor SC Realitatea Media SA", susţin procurorii.

În acelaşi dosar este urmărită penal Rovigo SPRL, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de bancrută frauduloasă, având în vedere că există date şi indicii temeinice că societatea a fost folosită pentru înstrăinarea mărcilor Realitatea Media, se mai precizează în comunicatul DNA.

Reprezentanţilor legali ai celor trei societăţi li s-au adus în 17 octombrie la cunoştinţă învinuirile.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Maricel Păcuraru, Mirel Mircea Amariţei şi Sorin Ionuţ Barbu, fiind acuzaţi că, în cadrul procedurii insolvenţei Realitatea Media, au antedatat contracte de cesiune, pentru a prejudicia societatea.

Alte nouă persoane - Fabian Schwartzenberg, Daniela Madi Ionescu, Monica Hoffman, Adrian Radu, Adrian Marian Vîlsan, Tamara Bătrînache, Ioana Nadolu, Geraldina Neagoe şi Carmen Stăncescu - sunt urmărite penal pentru infracţiuni ce au avut ca scop influenţarea deciziilor privind SC Realitatea Media SA şi preluarea acesteia.

Societatea Realitatea Media, care deţine televiziunea de ştiri Realitatea TV, se află în insolvenţă din septembrie 2011. Administratorul judiciar al Realitatea Media este Judiciar HM Expert IPURL.

CNA a aprobat, pe 30 aprilie 2013, modificarea acţionariatului Realitatea TV, Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru fiind acţionarii majoritari ai societăţii Realitatea Media SA, în timp ce Elan Schwartzenberg şi copiii lui Sorin Ovidiu Vântu nu mai au nicio participaţie la societatea care deţine licenţa televiziunii.

Acţionariatul societăţii Realitatea Media SA a fost modificat oficial pe 8 martie 2013, conform documentelor depuse la Oficiul Registrului Comerţului.

Din acţionariatul Realitatea Media SA, care se află în insolvenţă, a ieşit Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Din acţionariatul Realitatea Media SA nu mai fac parte nici omul de afaceri Elan Schwartzenberg şi nici copiii lui Sorin Ovidiu Vântu.

În prezent, asociatul majoritar al Realitatea Media SA este societatea Strategies Research Investments SRL (86,513817357%), ai cărei acţionari sunt Cozmin Guşă (50%) şi Maricel Păcuraru (50%)

Ceilalţi asociaţi ai Realitatea Media SA sunt: Sindicatul Naţional "Petrom-Energie" (5,423391979%), PSV Company SA (7,555789039%), SC Global Video Media SRL (0,507001207%), Florin Bercea (0,000000139%), care este şi administrator special al Realitatea Media SA, Eugen Gheorghe Luha (0,000000139%), Gheorghe Cristian Toroipan (0,000000139%).

Pe de altă parte, pe 10 aprilie 2012, Ioana Vântu, fiica lui Sorin Ovidiu Vântu, a fost numită director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Tot atunci, Ioana şi Ionuţ Vântu, copiii lui Sorin Ovidiu Vântu, au preluat împreună 82% din acţiunile Bluelink, în timp ce omul de afaceri Elan Schwartenberg a rămas cu 9% din acţiunile firmei (în loc de 90,9091% din acţiunile Bluelink, pe care le deţinea din aprilie 2011). Restul de 9 procente din Bluelink i-au revenit lui Vitalie Dobândă, un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu, potrivit unor informaţii publicate, la momentul respectiv, de site-ul Rise Project şi paginademedia.ro.

Totuşi, Ioana Vîntu anunţase oficial, pe 2 mai 2011, într-o conferinţă de presă, că Elan Schwartzenberg este noul proprietar Realitatea Media, iar tatăl ei nu mai este asociat în niciun fel în această afacere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici