Un deţinut român obţine 13.000 euro despăgubiri, după ce s-a plâns de condiţiile deplorabile din Jilava

Un deţinut român a obţinut 13.000 de euro despăgubiri, după ce s-a plâns Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg de condiţiile deplorabile din Penitenciarul Jilava, respectiv de supraaglomerare şi de prezenţa şoarecilor, păduchilor, puricilor.

502 afișări
Imaginea articolului Un deţinut român obţine 13.000 euro despăgubiri, după ce s-a plâns de condiţiile deplorabile din Jilava

Un deţinut român obţine 13.000 euro despăgubiri, după ce s-a plâns de condiţiile deplorabile din Jilava (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Reclamantul Gheorghe Costică Todireasa este un cetăţean român născut în 1959, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti Jilava.

El a invocat încălcarea articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tratamentele inumane şi degradante.

Todireasa s-a plâns de condiţiile de detenţie, la modul general, iar în particular de suprapopularea mediului carceral, de condiţiile deplorabile de igienă, precum şi de prezenţa şoarecilor, păduchilor, puricilor şi altor insecte.

Curtea Europeană a decis, în 3 mai, că în cazul deţinutului s-a încălcat articolul 3 al Convenţiei, condamnând statul român la plata a 13.000 de euro, cu titlu de despăgubiri morale, către Gheorghe Costică Todireasa.

În noiembrie 2000, procurori din cadrul Parchetului instanţei supreme l-au trimis în judecată pe Gheorghe Costică Todireasa, administrator al patru societăţi comerciale din Piatra Neamţ, pentru înşelăciune în convenţie cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi fals intelectual, informa Biroul de presă al instituţiei.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 1992-1994, Gheorghe Todireasa a înfiinţat societăţile comerciale SC Eurotex SRL, SC Eltex SRL, SC Mediator Prod Com SRL şi SC Vectra SRL, toate cu sediul în municipiul Piatra Neamţ, avînd ca obiect de activitate comerţul cu ridicata de combustibili lichizi, solizi şi gazoşi şi al produselor alimentare şi nealimentare.

În cursul anilor 1998-1999, Todireasa a achiziţionat, în numele societăţilor comerciale pe care le administra, de la un număr de 26 de societăţi comerciale din ţară, produse petroliere şi zahăr în valoare de peste 30 miliarde de lei vechi.

Din totalul mărfurilor achiziţionate inculpatul a achitat furnizorilor marfă în valoare de aproximativ 18 miliarde de lei. Pentru a plăti restul de bani, Todireasa a emis 15 file de cec şi patru bilete la ordin fără a avea disponibil în cont, nota rechizitoriul.

În acelaşi document se menţiona că mărfurile achiziţionate le-a valorificat la diferite societăţi comerciale din ţară, prin intermediul punctelor de lucru înfiinţate în Bucureşti, Braşov şi Miercurea Ciuc, cărora, pe baza unor împuterniciri, le-a încredinţat facturi, chitanţiere, ştampila societăţii şi marfă, fără să întocmească acte de evidenţă cu ceea ce predă şi ceea ce încasează.

Anchetatorii au mai stabilit că, în cursul anilor 1998-1999, Todireasa nu a înregistrat în contabilitate achiziţionarea mărfurilor în valoare de 30.173.561.000 lei, nedepunând la Administraţia Financiată bilanţurile contabile semestriale şi anuale pentru aceste societăţi. Prin aceasta el s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, în valoare de 2.185.615.000 lei (din care 1.008.987.000 lei impozit pe profit şi 1.176.628.000 lei TVA).

Todireasa a mai fost deferit justiţiei într-un alt dosar, în 1999. Acesta, împreună cu alte patru persoane, a înşelat cu peste trei miliarde de lei mai multe societăţi, cărora le-a vândut ordine de compensare false de tip Conel, precizau atunci procurorii Parchetului Neamţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici