Un dirijor, asistent universitar la o facultate de arte, s-a spânzurat la vârsta de 32 de ani

Un dirijor în vârstă de 32 de ani, Tudor Ciupeiu, asistent universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Oradea, s-a sinucis prin spânzurare pe o stradă din Cluj-Napoca. Apropiaţii lui spun că breasla muzicală a suferit o mare pierdere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2864 afișări
Imaginea articolului Un dirijor, asistent universitar la o facultate de arte, s-a spânzurat la vârsta de 32 de ani

Un dirijor, asistent universitar la o facultate de arte, s-a spânzurat la 32 de ani

Fostul decan al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Oradea, Agneta Marcu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că Tudor Ciupeiu a fost un om extraordinar de bine pregătit, iubit şi apreciat de studenţi.

”L-am cunoscut, i-am fost decan şi l-am apreciat enorm de mult. A fost un om extraordinar de bine pregătit. Când a avut primul lui concert şi a dirijat Filarmonica din Oradea a venit special de la Cluj să îl vadă şi să îl asculte fostul lui profesor, Petre Sbârcea, deşi avea 80 de ani, atât de mult l-a apreciat. Era asistent universitar la Departamentul Muzică, la Interpretare Muzicală. A fost iubit şi apreciat de studenţi. M-a surprins gestul său de a-şi lua viaţa, m-a dărâmat pur şi simplu, este o mare pierdere pentru breasla noastră muzicală”, a spus Marcu.

Mai mulţi colegi ai lui Tudor Ciupeiu au afirmat că pun gestul extrem la care a recurs acesta pe seama problemelor personale, cărora nu le-a mai putut face faţă.

”Era abătut în ultima vreme, absenta mult de la cursuri, s-a întors acasă, la Cluj-Napoca. Era în proces de divorţ, soţia sa fiind tot asistent universitar la Facultatea de Arte, şi aveau împreună un copil de 8 ani. Probabil l-a afectat şi decesul mamei sale, Dumnezeu ştie ce era în sufletul său. S-au adunat mai multe probleme”, au spus aceştia.

Tudor Ciupeiu s-a născut în Cluj-Napoca în 1985 şi a absolvit în 2004 Liceul de Muzică ”Sigismund Toduţă”, iar în 2008 Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”, specializarea dirijat simfonic, clasa maestrului Petre Sbârcea.

Tânărul s-a sinucis spânzurându-se de creanga unui copac situat la marginea pădurii de pe strada Câmpului din Cluj-Napoca.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici