Un judecător de la Tribunalul Vâlcea a murit după ce a căzut de pe bloc. Prima ipoteză este sinuciderea

Un judecător de la Tribunalul Vâlcea a murit, marţi după-amiază, după ce a căzut de pe un bloc cu zece etaje din cartierul Ostroveni, din municipiul Râmnicu Vâlcea, principala ipoteză a anchetatorilor fiind că magistratul s-a sinucis.

388 afișări
Imaginea articolului Un judecător de la Tribunalul Vâlcea a murit după ce a căzut de pe bloc. Prima ipoteză este sinuciderea

Un judecător de la Tribunalul Vâlcea a murit după ce a căzut de pe bloc. Prima ipoteză este sinuciderea (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / Andreea Balaurea)

Judecătorul Emil Marina, de la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea, a murit, marţi, în jurul orei 16.00, după ce a căzut de pe un bloc cu zece etaje situat în cartierul Ostroveni, din municipiul Râmnicu Vâlcea, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse judiciare.

Magistratul, care ar fi împlinit anul acesta 65 de ani, a murit la impactul cu solul, astfel încât echipa medicală sosită la faţa locului nu a mai putut decât să constate decesul.

Trupul neînsufleţit a fost ridicat şi dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, iar principala ipoteză luată în calcul este aceea a sinuciderii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici