Un militar român a murit şi alţi patru au fost răniţi în Afganistan (Video)

Un militar român a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi duminică în Afganistan, informează un comunicat al Ministerului Apărării de la Bucureşti.

506 afișări
Imaginea articolului Un militar român a murit şi alţi patru au fost răniţi în Afganistan (Video)

Sergentul major Dragoş Traian Alexandrescu

Militarii Batalionului 30 Vânători de Munte "Dragoslavele" se aflau într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat - Kabul), la aproximativ 20 de kilometri de Qalat. Al treilea transportor amfibiu blindat din coloana de patru a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.

În urma exploziei, sergentul major Dragoş Traian Alexandrescu a fost ucis. Militarul era căsătorit, avea doi copii şi este angajat al Ministerului Apărării din 2003.

Militarii răniţi au primit asistenţă medicală la faţa locului, după care au fost transportaţi la spitalul militar din Baza Lagman.

Cei patru militari răniţi au vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani şi se află în stare gravă, a precizat, pentru MEDIAFAX, Andreea Dumitru, purtătorul de cuvânt al MAp. Cei patru sunt internaţi la Spitalul din Baza Lagman.

Militarul care şi-a pierdut viaţa avea vârsta de 32 de ani, a mai spus Andreea Dumitru.

Ministerul Apărării a anunţat că militarii răniţi sunt: sergentul major Matei Gheorghe Irinel (28 de ani), fruntaşul Angelescu Dumitru Bogdan (27 de ani), soldatul Mihai Dumitru Marius (23 de ani) şi soldatul Butoi Ionuţ Claudiu (30 de ani) din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte "Dragoslavele".

Conform sursei citate, fruntaşul Angelescu Dumitru Bogdan este internat la spitalul din baza Lagman, iar starea lui este stabilă.

Ceilalţi trei militari răniţi au fost transportaţi de la spitalul din baza Lagman la cel din Kandahar, unde este evaluată starea lor de sănătate şi primesc îngrijiri medicale.

Ministerul Apărării monitorizează starea de sănătate a militarilor răniţi şi ţine permanent legătura cu familiile acestora.

Sergentul major ucis era la prima misiune şi mai avea patru luni de serviciu militar în Afganistan

Militarul român care a murit, duminică, în Afganistan, se afla la prima lui misiune, era plecat de două luni şi mai avea patru luni de serviciu militar în ţara respectivă, a declarat mr. Dorinel Costea, purtătorul de cuvânt al Batalionului 30 Vânători de Munte "Dragoslavele" Câmpulung Muscel.

"Sergentul major care a murit (n.r. - în Afganistan), Dragoş Traian Alexandrescu, avea 32 de ani, era căsătorit, avea doi copii şi era angajat al Ministerului Apărării din 2003. Era prima lui misiune, era plecat de două luni şi mai avea patru luni de serviciu militar în Afganistan. Ne exprimăm regretul şi suntem alături de familiile îndurerate", a declarat, duminică, mr. Dorinel Costea, purtătorul de cuvânt al Batalionului 30 Vânători de Munte "Dragoslavele" Câmpulung Muscel, din care făcea parte militarul ucis.

Potrivit sursei citate, vestea morţii sergentului major "a provocat şoc printre colegii militarilor surprinşi de explozie".

Preşedintele Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe

Preşedintele Traian Băsescu regretă profund pierderea suferită de familia sergentului major Dragoş Traian Alexandrescu, căzut la datorie în Afganistan, duminică, în timpul unei misiuni de patrulare.

Şeful statului arată, într-un mesaj de condoleanţe, că memoria sergentului major Dragoş Traian Alexandrescu va rămâne vie prin curajul şi devotamentul de care a dat dovadă.

Preşedintele Băsescu transmite condoleanţe familiei îndurerate. Totodată, şeful statului este alături de familiile celor patru militari răniţi în explozie şi speră că aceştia se vor întoarce cu bine acasă.

Meleşcanu vrea ca militarii din Afganistan să primească în curând primele transportoare Piranha

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că unul dintre obiectivele ministerului pe care îl conduce este trimiterea în Afganistan a primelor zece transportoare blindate moderne de tip "Piranha" la următoarea rotaţie a trupelor.

Ministrul, care şi-a exprimat profundul regret faţă de incidentul produs diminică în Afganistan, în care un militar român a fost ucis, iar patru au fost răniţi.

De altfel, potrivit lui Meleşcanu, primele zece transportoare de tip "Piranha" au intrat deja în pregătire pentru a fi trimise în Afganistan.

În opinia ministrului Apărării, se confirmă două tendinţe îngrijorătoare: prima este legată de folosirea dispozitivelor explozive improvizate, iar cea de-a doua că problemele din ţara vecină, Pakistan, precum şi problemele legate de controlul frontierelor fac tot mai uşor traficul cu dispozitive şi substanţe care pot fi folosite în comiterea de astfel de atacuri.

Pe de altă parte, ministrul a ţinut să precizeze că toate decesele înregistrate în rândul militarilor români în Afganistan până acum s-au produs în urma detonării unor dispozitive explozive improvizate, şi nu ca urmare a unor acţiuni directe de luptă.

Sergentul major ucis în Afganistan, al optulea militar român mort în această ţară din 2002

Sergentul major Dragoş Traian Alexandrescu este cel de-al optulea militar român care îşi pierde viaţa în Afganistan de la începutul participării României la operaţiunile din această ţară, în anul 2002, a comunicat MAp, la solicitarea MEDIAFAX.

În Afganistan, 28 de militari români au fost răniţi până în prezent.

Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele", din care făcea parte sergentul major Dragoş Traian Alexandrescu, şi-a început misiunea în Afganistan în data de 16 iulie.

Sergent major Dragoş Traian Alexandrescu, în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea doi copii, familia sa a fost anunţată, iar repatrierea va avea loc în cursul săptămânii viitoare, ministerul urmând să ofere şi compensaţii materiale.

Dintre cei patru răniţi ale căror nume nu au fost făcute publice, trei sunt de asemenea căsătoriţi, iar familiile lor sunt în curs de informare.

Cei patru militari răniţi au suferit contuzii şi arsuri. Unul dintre ei are şi o fractură cranio-cerebrală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici