VIDEO Moarte fulgerătoare pe un bulevard din Capitală. Motociclistul care şi-a pierdut viaţa, spulberat de o maşină, era poliţist şi abia împlinise 30 de ani

  • Un motociclist a murit, joi seară, în Bucureşti, în faţa Palatului Parlamentului.
  • Victima, un poliţist de 30 de ani, a fost lovită în plin de o maşină.
  • Potrivit Brigăzii Rutiere, şoferul maşinii nu a consumat alcool.
6387 afișări
Imaginea articolului VIDEO Moarte fulgerătoare pe un bulevard din Capitală. Motociclistul care şi-a pierdut viaţa, spulberat de o maşină, era poliţist şi abia împlinise 30 de ani

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR Decus, Bogdan Bănică, susţine că în accidentul produs în faţa Palatului Parlamentului a murit un poliţist din cadrul Brigăzii Rutiere.

„Ionuţ era în timpul liber şi, în timp ce conducea o motocicletă BMW, a pierdut controlul acesteia şi a intrat în impact frontal cu un autoturism care circula din sens opus. La faţa locului au ajuns de urgenţă echipajele SMURD care au efectuat protocolul de resuscitare, însă, cu tot efortul depus, manevrele au rămas fără rezultat, fiind declarat decesul colegului nostru”, scrie Bogdan Bănică.

Poliţistul abia împlinise 30 de ani.

Accidentul a avut loc pe bulevardul Libertăţii, unde şoferul unui autovehicul a intrat într-un motociclist. În urma accidentului, motociclistul a murit, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare. Potrivit Brigăzii Rutiere, şoferul maşinii nu a consumat alcool.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici