Un nou DOSAR pentru Sebastian Ghiţă. Acesta ar fi cerut peste 50 milioane euro/UPDATE: Fostul deputat este cercetat pentru trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional

Procurorii DNA Ploieşti au deschis un nou dosar în care este vizat fostul deputat Sebastian Ghiţă, existând suspiciuni că acesta ar fi cerut peste 50 milioane de euro de la diverse firme IT pentru ca acestea să obţină contracte cu statul. Mai mulţi apropiaţi ai lui Ghiţă au fost audiaţi, au declarat surse judiciare pentru Mediafax. UPDATE: Sebastian Ghiţă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, spălarea banilor în formă continuată şi constituirea unui grup infracţional organizat

46857 afișări
Imaginea articolului Un nou DOSAR pentru Sebastian Ghiţă. Acesta ar fi cerut peste 50 milioane euro/UPDATE: Fostul deputat este cercetat pentru trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional

Un nou dosar pentru Sebastian Ghiţă. Fostul deputat ar fi cerut peste 50 milioane euro (Imagine: Andreea Alexandru/ Arhiva Mediafax Foto)

UPDATE Fostul deputat Sebastian Ghiţă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, spălarea banilor în formă continuată şi constituirea unui grup infracţional organizat, în noul dosar penal instrumentat de DNA Ploieşti în care procurorii au cerut arestarea în lipsă. 

În acelaşi dosar au fost reţinuţi cumnatul lui Sebastian Ghiţă, Cristian Anastasescu, pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat şi Bogdan Padiu, director Teamnet Group, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.

"În perioada 2007 – 2015 la nivelul instituţiilor publice şi autorităţilor publice, au fost încheiate mai multe contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, de către mai multe societăţi comerciale cu acest profil de activitate şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale S.C. Teamnet International S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A. Pentru încheierea acestor contracte finanţate din bani publici şi fonduri europene, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, reprezentant până în anul 2012 al societăţilor comerciale S.C. Teamnet Internaţional S.R.L. şi S.C. Asesoft International S.A. şi ulterior deputat în Parlamentul României, a pretins şi primit de la reprezentanţii firmelor, declarate ulterior câştigătoare ale procedurilor de licitaţie, sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai instituţiilor şi autorităţilor contractante să atribuie contractele de prestare de servicii IT şi/sau să faciliteze derularea în bune condiţii, firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de acesta", potrivit unui comunicat DNA, postat pe site-ul instituţiei.

Pentru crearea unei aparenţe de legalitate în ceea ce priveşte acordarea acestor sume de bani, Sebastian Ghiţă ar fi indicat ca modalitate de transfer simularea unor operaţiuni comerciale prin încheierea unor contracte comerciale de către aceste societăţi în calitate de beneficiar, cu societăţi comerciale controlate de el aparţinând grupului Asesoft / Teamnet, în calitate de furnizor.

Obiectul contractelor consta în prestarea de servicii IT fictive, spun procurorii.

"Lucrările inserate în facturile emise de societăţile comerciale din grupul Asesoft / Teamnet, au fost executate în realitate cu propriile resurse materiale şi umane chiar de către beneficiarii lucrărilor, iar documentele justificative ataşate acestora au atestat operaţiuni care nu s-au derulat în realitate. Ca urmare a acestui circuit comercial nereal, respectivele societăţi comerciale au virat către societăţile comerciale din grupul Asesoft / Teamnet, contravaloarea aşa-ziselor lucrări prestate de acestea din urmă, sumele fiind reintroduse în circuitul fiscal – economic. Aceşti bani reprezintă contravaloarea influenţei promise şi exercitate de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian asupra unor factori decizionali din mediul guvernamental sau instituţiile subordonate. În această modalitate, Ghiţă Sebastian Aurelian a primit, în perioada 2007 – 2014, pentru contractele atribuite societăţilor comerciale respective, sume de bani cuprinse între 3 milioane euro şi 10 milioane euro", potrivit sursei citate.

Potrivit DNA, între 2007 - 2008, Sebastian Ghiţă a pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale şi a primit, în mod indirect, suma de 4.118.388 lei, prin simularea unor relaţii comerciale între societatea respectivă şi S.C. Teamnet International S.R.L., constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT. În schimbul banilor, fostul deputat a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, respectiv din cadrul S.C. Transelectrica S.A., pentru atribuirea a şapte contracte încheiate de către societatea respectivă cu cele două instituţii publice.

Valoarea totală a celor 7 contracte încheiate cu societatea respectivă a fost de 14.511.883 euro.

"În perioada 2013 - 2014, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian a pretins de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi comerciale şi a primit de la aceştia, în mod indirect, suma de 5.957.651 lei, prin simularea unor relaţii comerciale între societatea respectivă şi două societăţi comerciale, între care şi S.C. Asesoft Technologies S.R.L., constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT. În schimbul acestei sume de bani, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în vederea atribuirii contractului finanţat din fonduri publice având ca obiect implementarea sistemului informatic integrat Sistemul Naţional „Dosarul Electronic de Sănătate” (DES). În perioada 2007 - 2014, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian a pretins de la reprezentanţii unei alte societăţi comerciale, şi a primit în mod indirect, suma de 22.872.321 lei, prin simularea unor relaţii comerciale între societatea respectivă şi alte patru societăţi, între care S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT. În schimbul acestei sume de bani, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali şi funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, C.N.A.S., Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Consiliului Judeţean Tulcea, Consiliului Judeţean Braşov, în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii (fără impedimente la acordarea plăţilor) a contractelor finanţate din fonduri publice încheiate cu societatea respectivă", arată DNA.

Sebastian Ghiţă a promis că va interveni pe lângă membri ai Guvernului şi pe lângă funcţionari publici cu funcţii decizionale, atât pentru atribuirea şi derularea în bune condiţii a contractelor finanţate din fonduri publice, cât şi în vederea deblocării unor plăţi pentru contracte deja existente, încheierea unor contracte şi acte adiţionale, dar şi pentru alocarea unor fonduri băneşti pentru viitoare contracte în domeniul IT. El a pretins, în perioada 2013 - 2014, de la reprezentanţii a două societăţi comerciale şi a primit, în mod indirect, 22.516.573 lei, prin folosirea unor proceduri de subcontractare şi simularea unor relaţii comerciale între una dintre cele două societăţi şi S.C. Teamnet International S.A. În schimb, a promis că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în vederea atribuirii contractului în valoare de 166.782.737 lei, încheiat în anul 2014 între Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice – Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Mediu” şi asocierea formată din 5 societăţi comerciale.

"În urma primirii banilor, disimulaţi sub forma unor operaţiuni fictive derulate de S.C. Teamnet International S.A. cu alte societăţi IT, o sumă de 24.620.988 lei a fost folosită de prima societate menţionată pentru creşterea artificială a cifrei de afaceri, în scopul determinării reprezentanţilor Băncii Mondiale să achiziţioneze acţiuni la această societate şi să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2007 – 2014, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, împreună cu inculpaţii Padiu Bogdan şi Anastasescu Cristian au disimulat adevărata natură a provenienţei sumelor de bani menţionate anterior, prin înregistrarea, în evidenţele contabile, a unor operaţiuni comerciale fictive având ca obiect pretinse prestări de servicii IT, de către S.C. Teamnet International S.A., S.C. Asesoft International S.A. şi alte firme aparţinând aceluiaşi grup, cunoscând că banii provin din săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă", potrivit DNA.

Totodată, începând cu anul 2010, Sebastian Ghiţă, împreună cu Bogdan Padiu şi Cristian Anastasescu au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat care a continuat să îşi desfăşoare activitatea până în anul 2014.

Grupul infracţional a fost iniţiat şi condus de către Sebastian Ghiţă, iar ceilalţi doi au avut atribuţii bine definite şi repartizate, scopul fiind acela de a obţine foloase materiale din săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani.

"Grupul a avut o structură ierarhică, iar în ceea ce priveşte sarcinile membrilor, acestea erau următoarele: Ghiţă Sebastian Aurelian a fost acela care a iniţiat constituirea grupului infracţional organizat şi ulterior a avut rolul de a pretinde sume de bani reprezentanţilor unor firme IT, în scopul facilitării obţinerii de contracte finanţate din fonduri publice şi derulării în bune condiţii a acestora; Padiu Bogdan, în calitate de reprezentant al S.C Teamnet International S.A. şi inculpatul Anastasescu Cristian, în calitate de reprezentant al S.C Asesoft International S.A., aveau rolul să asigure primirea sumelor de bani pretinse de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian şi să le introducă într-un circuit financiar, dându-le o aparenţă de legalitate, prin dispunerea şi/sau semnarea unor documente justificative fictive", potrivit sursei citate.

Bogdan Padiu şi Cristian Anastasescu urmează a fi prezentaţi la Tribunalul Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Totodată, Tribunalul Prahova va fi sesizat şi cu propunerea de luare a măsurii de arestării preventive în lipsă a lui Sebastian Ghiţă.

ŞTIRE INIŢIALĂ Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că investigaţiile se referă la perioda în care guvernul României a fost condus de Victor Ponta. Potrivit surselor citate, Sebastian Ghiţă, deputat la acea vreme, ar fi cerut peste 50 milioane de euro de la firme IT pentru sine şi alţii, printre care persoane cu funcţii de conducere în cadrul unor ministere, pentru atribuirea de contracte cu statul.

În acelaşi dosar este audiat la sediul DNA Ploieşti Cristian Anastasescu, cumnatul lui Sebastian Ghiţă. Acesta a ajuns la sediul parchetului cu câteva minute înainte de ora 12.00, fiind adus de poliţişti pe baza unui mandat. Anastasescu are calitatea de suspect, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAXA.

La sediul DNA Ploieşti a fost adus cu mandat şi Bogdan Padiu, director Teamnet Group, care, potrivit surselor judiciare citate, este audiat în acelaşi dosar nou.

Sursele citate susţin că Teamnet Group era controlată de Sebastian Ghiţă şi firma a câştigat mai multe licitaţii de contracte executate pe bani publici.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici