- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Un om a murit îngropat de un mal de pământ
Un mal de pământ a căzut, luni dimineaţa, peste doi muncitori, în cartierul Brâncuşi din Bucureşti, unul dintre aceştia fiind ucis în urma accidentului.
Potrivit acestuia, în incident au fost implicaţi doi muncitori, care cărau nişte grinzi într-o săpătură făcută lângă fundaţia unui bloc, pe un şantier lângă complexul ANL, şi au fost surprinşi de prăbuşirea malului de pământ.
Inspectorul şef adjunct de la ITM Bucureşti a precizat că, în mod normal, malul de pământ ar fi trebuit sprijinit pentru evitarea surpării.
Dan Danciu a mai declarat că al doilea muncitor suprins de malul de pământ, care a reuşit însă să iasă din şanţ înainte să cadă pământul peste el, a suferit o luxaţie.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 9.00, când cei doi muncitori lucrau într-un şanţ adânc de aproximativ 10, 12 metri, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Cătălin Eftene.
Un mal de pământ s-a surpat şi i-a surprins. Unul dintre muncitori a fost îngropat în totalitate, medicii declarându-l mort, iar al doilea a reuşit să iasă în momentul în care malul a început să se surpe, potrivit lui Eftene.
La faţa locului au fost trimise două ambulanţe SMURD, o maşină de descarcerare, două echipe de salvatori de la pompieri şi două autospeciale, care l-au scos de sub pământ pe muncitorul decedat.
-
EXCLUSIV Gândul LIVE. Ce s-a înteles STATUL cu BENZINĂRII. Cum ar putea fi stabilit PREŢUL carburanţilor
Economic astăzi, 19:52
Gândul LIVE este platforma video online care gazduieste transmisii în timp real ale celor mai importante stiri, dezbatute, explicate si puse în perspective surprinzatoare si relevante. citeşte tot
-
Daniel Dăianu se retrage din postul de consilier de stat al premierului Ponta din motive personale
Politic astăzi, 19:43
Daniel Dăianu a fost eliberat din postul de consilier de stat al premierului Victor Ponta, din "motive personale", după mai puţin de trei săptămâni de la numirea în această funcţie şi după ce a declarat că titulatura de "consilier de stat" este eronată, deoarece nu doreşte să fie remunerat. citeşte tot





as dori sa spun si eu cateva cuvinte il cnosc personal pe matei vintila si mie mi se pare un om extraordinar de bun si de cumsecade so fi intamplat cu acel muncitor ce sa intamplat dar nu cred ca vina este a domnului matei vina este a supervisorului de santier ....asa ca nu mai afirmati cuvinte fara…
:) alexutzule eu zic sa ai grija cum vb,....,mare grija
da.tot timpul senatorii scapa.oare nu se sesizeaza nimeni sa l intrebe pe acest matei vintila???
santierul brincusi residence este tot al lui matei vintila!!!