Un român mort şi zece răniţi într-un accident produs în Ungaria - VIDEO

O persoană a murit şi alte zece au fost rănite, luni, într-un accident rutier produs în Ungaria, la 30 de kilometri de graniţa cu România, fiind implicate un autocar şi două microbuze cu cetăţeni români.

Un român mort şi zece răniţi într-un accident produs în Ungaria

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Bihor au declarat că un accident rutier s-a produs în Ungaria, la circa 30 de kilometri de graniţa cu România de la Borş.

Aceştia au precizat că accidentul a avut loc pe şoseaua 42 , între localităţile Berettyoujfalu şi Foldes, pe direcţia de mers spre Borş.

"Autocarul care deschidea coloana s-a oprit pe partea dreaptă a carosabilului, iar şoferul microbuzului care venea în spatele său nu a observat la timp această manevră şi nu a reuşit să frâneze, intrând în coliziune cu autocarul şi răsturnându-se pe contrasens. Cel de-al doilea microbuz, de asemenea, nu a oprit la timp şi a lovit autocarul, însă impactul a fost mai uşor, iar microbuzul s-a oprit în şanţ, pe partea dreaptă a drumului", au spus reprezentaţii Poliţiei de Frontieră Bihor.

Ministerul de Externe precizează că un român a murit şi alţi zece au fost răniţi, luni dimineaţă, în accidentul rutier produs în Ungaria, între localităţile Foldes şi Berettyoujfalu, în apropiere de vama Borş.

MAE menţionează, într-un răspuns la o solicitare a MEDIAFAX, că accidentul s-a produs luni dimineaţă, la ora locală 05.00, pe DN 42, în Ungaria, între localităţile Foldes şi Berettyoujfalu.

Potrivit MAE, în accident au fost implicate un autocar şi trei microbuze româneşti.

Consulatul general al României la Gyula a luat legătura cu autorităţile locale, iar din informaţiile preliminare obţinute rezultă că accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor 10 cetăţeni români. Un reprezentant al consulatului general s-a deplasat la locul accidentului pentru acordarea asistenţei consulare tuturor persoanelor implicate în accident.

Ministerul mai precizează că cetăţenii români care nu au fost răniţi în accident vor fi transportaţi în ţară cu un alt autocar, pus la dispoziţie de firma transportatoare.

În urma accidentului drumul a fost blocat pe ambele sensuri de mers.

Potrivit poliţiei ungare locale, din informaţiile preliminare referitoare la accident, a rezultat că un autobuz care avea în spatele său alte trei microbuze româneşti a frânat brusc. Autobuzul a fost depăşit de primul microbuz, în schimb cel de-al doilea, care a frânat la rândul său foarte brusc, a fost lovit din spate de un al treilea microbuz, formându-se practic un carambol.



comentează şi tu Momentan sunt 13 comentarii
Taguri:
ACCIDENT ,
ROMÂNI ,
UNGARIA
COMENTARII
  • Petrea 27 iul 2010

    Vreau sa stiu si eu numele persoanelor ranite... Caut pe cineva pe nume Dumitrache Maria ..Va rog e urgent !

  • lili 27 iul 2010

    de unde erau micrrobuele si autocarul as vrrea sa stiu

  • maria 27 iul 2010

    as vrea sa stiu mai exact de unde, din ce oras era soferul si cum il chema.va rog

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa