Un şofer a provocat un accident în Capitală în care au fost implicate şase maşini, apoi a fugit

Un şofer cu numere de Prahova a provocat un accident, sâmbătă dimineaţă, pe Şoseaua Colentina din Capitală, în urma căruia două persoane au fost rănite şi şase maşini avariate, apoi a fugit de la faţa locului, fiind căutat de poliţişti.

1082 afișări
Imaginea articolului Un şofer a provocat un accident în Capitală în care au fost implicate şase maşini, apoi a fugit

Un şofer a provocat un accident în Capitală în care au fost implicate şase maşini, apoi a fugit (Imagine: Diana Iurkiewicz/Arhiva Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău, a declarat pentru MEDIAFAX că accidentul a avut loc în jurul orei 5.30, după ce şoferul unui autoturism Mercedes a intrat în intersecţia Şoseaua Colentina cu strada Doamna Ghica pe culoarea roşie a semaforului şi s-a ciocnit cu un taxi aflat în trafic, fiind avariate şi alte patru autoturisme parcate, printre care şi un alt taxi.

În urma accidentului au fost răniţi şoferul taximetrului aflat în mers şi o tânără din Mercedes, a precizat Codău.

Imediat după producerea accidentului, şoferul maşinii Mercedes a fugit de la locul accidentului, fiind căutat de poliţişti.

Pe numele şoferul care a provocat accidentului va fi deschis un dosar penal pentru vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici