Un tânăr a căzut, în somn, de la etajul 4 - VIDEO

Un tânăr din Arad a fost internat la spital, cu fracturi, după ce a căzut, marţi dimineaţă, de la fereastra locuinţei sale, aflată la etajul al patrulea al unui bloc, el povestindu-le medicilor că dormea şi că s-a trezit pe capota unui autoturism, în timp ce primea îngrijiri medicale.

Un tânăr a căzut, în somn, de la etajul 4 (Imagine:Arhiva Mediafax Foto)

Bărbatul de 32 de ani a fost luat cu o ambulanţă SMURD după ce, marţi dimineaţă la ora 6.00, vecinii au auzit când a căzut pe un autoturism parcat sub fereastră.

Bărbatul a căzut de la etajul al patrulea al blocului şi era învelit în draperia ferestrei sale.

El a povestit, marţi, la spital, că s-a culcat târziu noaptea trecută şi că nu îşi mai aminteşte cum a căzut.

"Am căzut peste o maşină, iar asta a atenuat impactul, pentru că altfel eram între patru scânduri. M-am culcat la 2.00 noaptea, am stins televizorul şi dimineaţă eram jos, pe maşină, auzeam gălăgie, soţia îmi striga numele. Nu ştiu ce s-a întâmplat", a declarat Marius Purcariu, victima incidentului.

Tânărul a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean Arad, având mai multe fracturi.

Video Stirileprotv.ro

"Pacientul a fost adus de echipajul SMURD după ce a căzut de la etajul patru pe capota unei maşini. În mod miraculos, funcţiile vitale au fost stabile şi victima prezenta doar o fractură a gambei, tasare a vertebrelor l2 şi l3 şi o fractură costală", a declarat dr. Monica Puticiu.

Medicii cred că bărbatul suferă de somnambulism, afecţiune descrisă de specialişti ca fiind o "stare de automatism inconştient manifestată prin părăsirea patului în timpul somnului şi executarea unor acte coordonate, de care individul în cauză nu-şi mai aminteşte la trezire".




comentează şi tu Momentan sunt 7 comentarii
Taguri:
TÂNĂR somnambul ,
INCIDENT ,
somn ,
accident ,
cazut de la etaj
COMENTARII
  • tot eu 19 aug 2009

    se poate sa nu stie de boala/......sa se mute la subsol....sa presare pioneze in dreptul uailor si ferestrelor.....

  • Unikshop 19 aug 2009


    mesaj moderat de administrator


  • teompa.ro 18 aug 2009

    cate stele de siguranta avea masina?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
  • Grevă generală în Grecia: Confruntări între poliţie şi manifestanţi la Atena
    Imaginea articolului Grevă generală în Grecia: Confruntări între poliţie şi manifestanţi la Atena
    Externe astăzi, 14:49

    Confruntări între manifestanţi şi poliţie au avut loc, vineri la prânz, la Atena, cu ocazia unui miting al sindicatelor faţă de măsurile de austeritate. Un grup de protestatari au aruncat pietre şi sticle incendiare în Piaţa Syntagma, scena manifestaţiilor faţă de măsurile de austeritate. citeşte tot

  • Lista drumurilor cu circulaţie închisă sau restricţionată
    Imaginea articolului Lista drumurilor cu circulaţie închisă sau restricţionată
    Social astăzi, 14:40

    Din cauza condiţiilor meteorologie nefavorabile circulaţia rutieră este închisă pe 16 drumuri naţionale, fiind îngreunată pe alte 32, informează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). De asemenea, sunt 130 de dumuri judeţene cu circulaţie blocată şi şapte cu circulaţia îngreunată, în continuare fiind 78 de localităţi izolate. citeşte tot

Versiunea: mobil  |  completa