Un tânăr a furat o tonă şi jumătate de zahăr dintr-o garnitură CFR

Un tânăr din Constanţa, în vârstă de 19 ani, care a furat aproximativ o tonă şi jumătate de zahăr dintr-o garnitură CFR ce pleca din Portul Constanţa a fost prins, miercuri seară, de poliţişti.

Un tânăr a furat o tonă şi jumătate de zahăr dintr-o garnitură CFR (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, subcomisarul Cerasela Miron, miercuri seară, tânărul, Constantin Batală, s-a urcat pe platforma unui vagon din compunerea unei garnituri încărcate cu zahăr, în Portul Constanţa, iar în momentul în care trenul a oprit la un semnal, Batală a deschis trapa vagonului şi a lăsat să curgă zahărul între liniile de cale ferată.

După plecarea trenului, bărbatul a început să încarce în saci zahărul scurs pe calea ferată, dar după câteva ore, în jurul orei 23.00, a fost prins în plină acţiune de către poliţiştii de la Transporturi.

Tânărul reuşise să încarce 19 saci cu zahăr, aproximativ 1.500 de kilograme.

Constantin Batală este cunoscut cu antecedente penale, el având la activ mai multe fapte similare.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
ZAHĂR ,
FURT ,
CFR ,
hot ,
politisti
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa