Un tren încărcat cu produse petroliere a deraiat în judeţul Cluj - VIDEO

Un tren care transporta produse petroliere a deraiat, luni după-amiază, la intrarea într-un tunel dintre localităţile Boju şi Valea Florilor, din judeţul Cluj, într-o zonă foarte greu accesibilă.

381 afișări
Imaginea articolului Un tren încărcat cu produse petroliere a deraiat în judeţul Cluj - VIDEO

Un tren încărcat cu produse petroliere a deraiat în judeţul Cluj (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Un tren încărcat cu produse petroliere a deraiat în judeţul Cluj

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Cluj, Gina Pop, trenul care a deraiat transporta produse petroliere.

Pop a spus că, potrivit primelor informaţii, în urma deraierii trenului nu au fost înregistrate victime.

Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Cluj, Constantin Dănilă, a precizat că trenul circula pe ruta Ploieşti Est-Cluj Est şi avea în compunere 36 de vagoane încărcate cu produse petroliere.

Potrivit acestuia, pe calea ferată se scurge motorină din vagoane, astfel că la faţa locului au fost trimise echipe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, iar circulaţia feroviară este blocată pe ambele fire.

Subecretarul de stat în Ministerul Transporturilor Constantin Axinia a precizat că trenul aparţine unei companii private şi, pe lângă vagoane, avea în compunere şi două locomotive.

El a spus că la faţa locului a fost trimisă o echipă de cercetare a Ministerului Transporturilor, pentru a stabili cauzele accidentului.

Video Stirileprotv.ro

Vagoanele s-au răstunat într-o râpă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a anunţat că şapte vagoane ale trenului de marfă au deraiat, şase dintre ele răsturnându-se într-o râpă, iar al şaptelea ajungând de partea cealaltă a căii ferate.

Ultimele informaţii arătau că şase vagoane au deraiat.

Zona a fost izolată, la faţa locului fiind aşteptată o macara pentru ridicarea vagoanelor.

De asemenea, în zonă, care este foarte greu accesibilă mijloacelor auto, sunt şi 40 de jandarmi care asigură şi supraveghează perimetrul.

Potrivit echipelor de intervenţie aflate la faţa locului, accidentul a avut loc într-o curbă, după ce trenul, care nu circula cu viteză mare, a intrat în balans, iar ulterior şapte vagoane au deraiat.

Un tren încărcat cu produse petroliere a deraiat în judeţul Cluj

La faţa locului au ajuns şi două echipaje SMURD, trei echipaje de pompieri şi poliţie.

Accidentul a fost anunţat de localnicii care munceau pe câmp, care au sunat la Primăria Cojocna, iar apoi la 112.

Primarul localităţii Cojocan, Sorin Ranga, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în zonă a mai avut loc un accident feroviar în urmă cu zece ani, soldat cu pagube minore.

Traficul feroviar este blocat între Cluj şi Câmpia Turzii, pe ambele fire.

Trenul deraiat aparţine firmei Unifertrans

Trenul care a deraiat aparţine firmei Unifertrans, şi transporta motorină şi benzină la un depozit Lukoil din Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dan Moroşanu, şeful serviciului exploatare Unifertrans, a declarat, luni, că vagoanele care au deraiat erau pline cu motorină şi erau destinate depozitului Lukoil din Cluj-Napoca.

Potrivit sursei citate, fiecare vagon era încărcat cu o cantitate cuprinsă între 50 şi 55 de tone de produse petroliere.

Constantin Pestrea, director general Unifertrans, a declarat, la rândul său, că vagoanele sunt asigurate, însă marfa transportată nu.

"Trenul transporta atât benzină, cât şi motorină, dar vagoanele care au deraiat erau încărcate cu motorină. O echipă formată din patru oameni de la firma noastă a plecat la Cluj, pentru a fi la faţa locului şi a ajuta echipa de investigaţii. Pot să va spun că accidentul poate avea două cauze. De vină poate fi ori şina, ori vagonul, dar nu ne putem pronunţa până când nu vom avea mai multe date", a spus Pestrea.

Traficul feroviar în zona accidentului rămâne închis cel puţin până marţi dimineaţă

Mai multe utilaje de tonaj greu au ajuns, luni seară, la Cluj, în zona unde au deraiat vagoanele, pentru a încerca degajarea firului II de circulaţie, însă echipele de intervenţie aflate la faţa locului estimează că operaţiunea va fi de lungă durată.

Adjunctul şefului Poliţiei Transporturi Feroriare Cluj, Constantin Dănilă, a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX, că mai multe utilaje ale CFR au ajuns în zona în care a avut loc accidentul feroviar şi cu ajutorul acestora se va încerca degajarea firului II de circulaţie, blocat de unul dintre vagoanele deraiate.

Constantin Dănilă a precizat că din vagonul care blochează calea ferată se scurge motorină, însă cantitatea este minoră. El a spus, însă, că "scurgeri importante" de combustibil sunt în râpa de lângă calea ferată unde sunt răsturnate şase vagoane.

Adjunctul şefului Poliţiei Transporturi Feroriare Cluj nu a putut preciza în cât timp ar putea fi degajat firul al doilea de circulaţie, subliniind însă că operaţiunea este de lungă durată, mai ales că zona este una extrem de dificilă, cu teren accidentat.

La rândul său, Constantin Pestrea, directorul general al Unifertrans, firmă căreia îi aparţine trenul încărcat cu combustibil, a declarat că în prezent toate eforturile echipelor de intervenţie aflate la faţa locului se concentrează pe degajarea firului II de circulaţie. El a spus că, din aprecierile sale, circulaţia nu va putea fi deschisă până cel mai devreme marţi dimineaţă.

În ceea ce priveşte cele şase vagoane cu motorină care sunt răsturnate în râpă, reprezentantul Unifertrans a spus că operaţiunea de ridicare a acestora este una extrem de dificilă, în condiţiile în care în zonă accesul nu poate fi făcut decât pe calea ferată.

"Probabil că vor sta acolo (vagoanele răsturnate în râpă-n.r.) zile în şir pentru că este foarte dificil accesul în zonă, diferenţa de nivel fiind foarte mare, iar cisternele sunt foarte greu de manipulat", a spus Pestrea.

Întrebat despre pericolul reprezentat de aceste vagoane, el a spus că atât timp cât zona este izolată şi nu există sursă de foc, vagoanele nu reprezintă un pericol, mai ales că motorina nu este uşor inflamabilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici