Unchiul Alexandrei dezvăluie că deşi tatăl ei a reclamat dispariţia, Poliţia a raportat-o drept plecare voluntară/ Cumpănaşu: Din zona Caracalului erau duse fete în mai multe judeţe din România

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a publicat pe pagina de Facebook un document din care reiese faptul că tatăl acesteia a sesizat dispariţia fetei însă IPJ Olt a raportat la MAI drept o plecare voluntară. Din acest motiv, precizează acesta, nu a fost constituit un comandament.

16341 afișări
Imaginea articolului Unchiul Alexandrei dezvăluie că deşi tatăl ei a reclamat dispariţia, Poliţia a raportat-o drept plecare voluntară/ Cumpănaşu: Din zona Caracalului erau duse fete în mai multe judeţe din România

Unchiul Alexandrei dezvăluie că deşi tatăl ei a reclamat dispariţia, Poliţia a raportat-o drept plecare voluntară/ Cumpănaşu: Din zona Caracalului erau duse fete în mai multe judeţe din România

Alexandru Cumpănaşu a publicat pe pagina sa de Facebook fişa de eveniment privind dispariţia Alexandrei Măceşanu având antetul Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Generală Management Operaţional, din care reiese faptul că Inspectoratul Judeţean de Poliţie Olt (IPJ Olt) a raportat către Ministerul Afacerilor Interne (MAI) o plecarea voluntară a fetei de la domiciliu, cu câteva ore mai târziu după ce adolescenta sunase la 112 pentru a cere ajutor.

"Dovada complicitţii conducerii IPJ OLT în situaţia răpirii şi posibilei omorâri a Alexandrei (Eu sper ca traieste): Fişa de eveniment oficilă a MAI pentru zilele de 24,25,26 Iulie! Deşi tatăl lui Alex merge pe 24 la politia Dobrosloveni să reclame dispariţia,este trimis acasă iar conform Fişei de Evenimente Oficială a MAI pentru acele zile pe data de 25 IPJ Olt raportează la 18:18 către MAI că Alexandra figurează ca plecare voluntară după ce aceasta sunase deja la 112 şi vorbise deja cu 2 poliţişti din Caracal pe telefoanele personale. Răpirea Alexandrei este raportată de şeful IPJ OLT - Alexe abia la ora 10:53 a doua zi cand monstrul se afla deja arestat de 5 h şi Centrul Operativ de la nivelul MAI nu mai puteau face nimic pt Alexandra!", scrie pe pagina sa de Facebok, Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu.

Conform fişei de eveniment raportate de către IPJ Olt la MAI, din datele primare "în ziua de 25.07.2019, ora 8.30, Măceşanu Tudoriţa Mariana de 37 de ani, din comuna Dobrosloveni, a sesizat că fiica sa, Măceşanu Alexandra Mihaela, de 15 ani, din aceeaşi localitate, a plecat în mod voluntar de la domiciliu la data de 24.07.2019 în jurul orei 10.00 şi nu a mai venit." Conform descrierii evenimentului din fişa întocmită de către IPJ Olt "din primele cercetări s-a stabilit că aceasta intenţiona să se întâlnească cu un tânăr, pe raza municipiului Caracal iar familia nu a mai putut să o contacteze. La data plecării de la domiciliu, purta o pereche de blugi de culoare gri, o ie de culoare albastră şi era încălţată cu o pereche de tenişi de culoare gri. Se solicită punerea minorei sub urmărire naţională".

"Acest document este dovada irefutabilă a complicitlţii conducerii IPJ OLT la tot ce s-a întâmplat cu Alexandra. Nu este indolenţă ci acoperirea criminalului. Nu mă las până când nu vor face puşcărie, până la ultimul dintre cei care au încălcat legea sau l-au acoperit pe Dincă dintre angajaţii Poliţiei sau Parchetului. Acolo rezultă că la 18.18 ei au comunicat la Bucureşti că e plecare voluntară, nu răpire sau viol caz în care la Bucureşti se constituia comandament!", a declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Alexandru Cumpănaşu.

Ulterior raportării, în data de 26.07.2017, reiese din acelaşi document, în raportul de urmare se specifică faptul că "urmare a raportului din data de 25.07.2019, privind dipariţia numitei Măceşanu Alexandra, de 15 ani, din com.Dobrosloveni,care în aceeaşi zi la ora 11.05 a sesizat că a fost răpită şi violată, în data de 26.07.2019, sunt efectuate 3 percheziţii pe raza mun.Caracal, privind săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, unde participă 55 poliţişti ".

Alexandru Cumpănaşu: Din zona Caracalului erau duse fete în mai multe judeţe din România
 
Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, susţine, luni, că Gheorghe Dincă şi familia sa ar fi fost implicaţi în traficul de persoane, precizând că sunt informaţii că din zona Caracalului erau duse fete în mai multe judeţe din România.
 
"Sunt informaţii despre anturajul familiei, despre modul cum oamenii declară cu subiect şi predicat că această familie era implicată, nu doar Dincă, ci şi membrii familiei în trafic de persoane şi nu mă refer aici doar la sclavie sexuală sau la trafic de persoane pentru exploatare sexuală, este vorba şi despre exploatare în muncă, din zona Caracalului. Sunt informaţii care vizează alte zone din România, informaţii care mi-au parvenit pur şi simplu, de la oameni de bună-credinţă, cred şi sper, rămâne să constate Parchetul, dar informaţii care spun clar că din zona Caracalului erau duse fete în mai multe judeţe din România", a declarat Alexandru Cumpănaşu, la sediul Parchetului General, acolo unde a ajuns pentru a depune noi documente.
 
Cumpănaşu susţine că autorităţile au aceste informaţii.
 
"Aceşti oameni şi-au lăsat contactele, au dat adrese clare, au dat tot ce era de dat pentru a face lumină în acest caz. Au dat şi informaţii cu privire la clanurile interlope de acolo şi, ca să fiu sincer, eu nu pot să ştiu, nu pot să identific facial femei, fete care fac parte din clanurile acelea, dar efectiv, am primit şi fotografii ale unor fete din Caracal, ceea ce pentru procurori eu cred că ar trebui să conteze. Nu am asemenea imagini (cu Gheorghe Dincă alături de persoane influente – n.r.), este de datoria Parchetului să facă rost. Nu este foarte greu să îţi dai seama despre cine este vorba. Aţi văzut veo negare? Eu n-am văzut. Iar oamenii ăştia ştiu foarte bine că despre ei vorbesc. Eu cred că cel mai simplu va fi, fără să-i acuzăm, să vină frumos în faţa procurorilor sau procurorii să-i cheme şi să lămurească foarte clar care era relaţia dintre aceştia şi pe ce se baza Dincă când spunea că are această acoperire", a completat Alexandru Cumpănaşu.
 
Căutările de noi probe în casa lui Gheorghe Dincă, din Caracal, s-au reluat, luni dimineaţa, după ce anchetatorii au venit cu un nou mandat de percheziţie.
Taguri:
caracal,
crime,
alexandra

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici