Unul dintre fraţii care au omorât un bătrân din Bistriţa pentru 100 de lei s-a sinucis în arest

Un tânăr de 21 de ani, arestat preventiv pentru omor şi aflat în Arestul IPJ Bistriţa-Năsăud, s-a sinucis. Tânărul era acuzat că, împreună cu fratele lui, a omorât în bătaie, în luna februarie, un bătrân din Bistriţa pentru 100 de lei şi un telefon mobil, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2116 afișări
Imaginea articolului Unul dintre fraţii care au omorât un bătrân din Bistriţa pentru 100 de lei s-a sinucis în arest

Unul dintre fraţii care au omorât un bătrân din Bistriţa pentru 100 de lei s-a sinucis în arest

Tânărul de 21 de ani s-a sinucis în noaptea de duminică spre luni, în Arestul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud unde se afla în stare de arest preventiv după ce în luna februarie, împreună cu fratele lui, l-a omorât pe un bătrân din Bistriţa pentru 100 de lei şi un telefon mobil.

Tânărul era recidivist şi a fost eliberat în luna septembrie 2018 pentru bună purtare, după ce a executat doi ani de închisoare pentru tâlhărie.

În noaptea de duminică spre luni, tânărul şi-a improvizat un ştreag din cearşaful de pe pat şi s-a sinucis. El a fost găsit de gardieni inconştient, la faţa locului fiind solicitat un echipaj medical care l-a transferat la spital, unde a fost declarat decesul.

Conform Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud cercetările în acest caz au fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

“În cauză se efectuează cercetări de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sârb.

Tânărul a fost arestat împreună cu fratele lui după ce în luna februarie a fost acuzat că a omorât în bătaie un bătrân şi i-au furat acestuia 100 de lei şi un telefon mobil.

Bătrânul de 71 de ani din Bistriţa a fost descoperit decedat, în apartament, cu semne de agresiune pe corp. Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au reuşit să îi identifice pe criminalii bărbatului, fiind vorba de doi fraţi de 19 şi 21 de ani, care au recunoscut că l-au omorât pe bătrân după ce s-a întâlnit cu acesta în apropierea unui bar şi au decis să îl conducă acasă pe bărbat pentru a bea ceva împreună.

După ce au ajuns în apartamentul bătrânului, cei doi fraţi l-a agresat şi i-au cerut îi dea toţi banii pe care îi are în casă. Pentru că bătrânul le-a spus că nu are bani sau alte bunuri de valoare în locuinţă tinerii l-a lovit în repetate rânduri cu corpuri dure şi l-au înjunghiat de mai multe ori cu un cuţit după care s-au apucat să caute banii în locuinţă.

Au găsit doar 100 de lei, un telefon mobil, un ceas şi câteva bijuterii fără valoare. Trupul bărbatului a fost descoperit de rude după cinci zile de la deces.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici