Unul dintre răniţii în accidentul din Constanţa a murit, altul e în stare critică

Unul dintre cei patru răniţi în accidentul de duminică seara din Constanţa, unde un şofer a intrat în plin într-un grup de persoane care traversau pe trecere, a murit la spital, în timp ce o altă victimă este în stare critică, au anunţat reprezentanţii Spitalului Judeţean din Constanţa.

1653 afișări
Imaginea articolului Unul dintre răniţii în accidentul din Constanţa a murit, altul e în stare critică

Unul dintre răniţii în accidentul din Constanţa a murit, altul e în stare critică

„Au sosit în cursul serii de ieri (duminică – n.r.) patru victime ale unui accident rutier. Prima victimă a decedat în camera de resuscitare, în ciuda manevrelor care s-au făcut, iar ceilalţi trei pacienţi sunt internaţi. O pacientă este în stare gravă, la Terapie Intensivă, intubată şi ventilată mecanic. Prezintă multiple fracturi, are traumatisme craniene şi traumatisme pulmonare şi este în stare critică”, a declarat, luni, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, Bogdan Obada.

Celelalte două victime ale accidentului au suferit răni mai uşoare, starea lor fiind stabilă.

„Mai sunt doi pacienţi internaţi în Ortopedie. Au fracturi de picioare fiecare. Au fost operaţi în cursul nopţii şi sunt stabili, conştienţi şi colaboranţi”, a spus Bogdan Obada.

Bărbatul care a murit avea 28 de ani, iar femeia aflată în stare critică are 33 de ani. Ceilalţi doi pacienţi au 30, respectiv 37 de ani.

Patru persoane au fost rănite, duminică seară, după ce un şofer a intrat în plin într-un grup de persoane care traversau pe marcaj pietonal un bulevard din oraşul Constanţa.

Potrivit poliţiştilor constănţeni, accidentul rutier s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. Şoferul vinovat, un tânăr de 20 de ani, este începător, având permis de conducere de mai puţin de un an. El a fost testat şi s-a stabilit că nu băuse.

Tânărul a fost audiat de poliţişti în cursul nopţii, fiind luată decizia de a fi cercetat în continuare în stare de libertate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici