Urmărire cu focuri de armă: Un tânăr a furat o dubiţă şi a fost somat de mai multe ori să se predea

Un tânăr de 20 de ani a furat o autoutilitară din parcarea unui hotel, iar apoi a pornit într-o cursă pe străzile din Cluj, oamenii legii trăgând mai multe focuri de armă în încercarea de a-l opri. Odată prins, poliţiştii au constatat că individul se afla sub influenţa alcoolului şi nu avea permis.

554 afișări
Imaginea articolului Urmărire cu focuri de armă: Un tânăr a furat o dubiţă şi a fost somat de mai multe ori să se predea

Sâmbătă, în jurul orei 02.15, Poliţia Cluj-Napoca a fost sesizată despre furtul unei autoutilitare, din parcarea unui hotel, din Cluj-Napoca.

Autoutilitara a fost dată în atenţia patrulelor din întreg judeţul, formându-se filtre rutiere pe raza întregului judeţ.

„La scurt timp, aceasta a fost identificată în municipiul Cluj-Napoca de către un echipaj din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi”, potrivit Poliţiei Cluj.

Poliţiştii au procedat la efectuarea unui semnal de oprire însă tânărul aflat la volanul maşinii şi-a continuat deplasarea, motiv pentru care, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, împreună cu echipaje de poliţie rutieră şi de ordine publică din cadrul Poliţiei Cluj-Napoca, Poliţiei Gherla şi a Serviciului Rutier.

„În timpul urmăririi, atât poliţiştii cât şi jandarmii din cadrul Grupării Mobile Cluj-Napoca au tras mai multe focuri de armă, de avertisment şi asupra autovehiculului, fără a rezulta rănirea vreunei persoane”, potrivit sursei citate.

Autoutilitara a fost urmărită aproximativ 25 de kilometri, până în localitatea Bonţida, unde conducătorul a abandonat-o şi s-a ascuns într-o locuinţa din apropiere, unde a fost identificat de către poliţişti la scurt timp.

„În urma verificărilor, s-a stabilit ca este un tânăr de 20 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au constatat că, acesta nu poseda permis de conducere”, arată sursa citată.

Poliţia face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici