Valeriu Gheorghiţă, pe litoral: Oamenii stau unii lângă alţii şi nu se respectă măsurile de prevenţie

  • Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, s-a aflat vineri la Vama Veche.
  • Ofiţerul a participat la campania de vaccinare care se duce pe litoral.
  • Oficialul a spus că este o zonă în care oamenii nu respectă distanţarea socială.
3142 afișări
Imaginea articolului Valeriu Gheorghiţă, pe litoral: Oamenii stau unii lângă alţii şi nu se respectă măsurile de prevenţie

Valeriu Gheorghiţă, pe litoral: Oamenii stau unii lângă alţii şi nu se respectă măsurile de prevenţie

Valeriu Gheorghiţa a declarat la Vama Veche că varianta Delta a devenit dominantă la nivel european.

„Se extinde foarte uşor acolo unde numărul de persoane este foarte mare, unde nu se respectă măsurile de prevenţie, unde aglomeraţia este la ea acasă. Litoralul este o zonă în care oamenii stau unii lângă alţii şi nu se respectă măsurile de prevenţie, este o realitate, este evident acest lucru şi tocmai de aceea atragem atenţia să fim vigilenţi pentru a preveni eventualele îmbolnăviri din perioada următoare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare susţine că este bine ca oamenii să îşi încarce în această perioadă bateriile, însă să nu uite că pandemia nu a trecut.

„E perioada de concedii, toată lumea a aşteptat această etapă de relaxare. Este foarte bine ca oamenii să se bucure, să îşi încarce bateriile, însă trebuie să nu uităm că pandemia nu a trecut din păcate. Cred că avem maturitatea necesară încât să înţelegem că lucrurile nu pot evolua într-o direcţie bună fără să ne implicăm cu toţii în acest sens, tocmai de aceea atragem atenţia asupra respectării măsurilor de prevenţie şi asupra vaccinării”, a mai spus Gheorghiţă.

Acesta a participat vineri seara la o campanie de vaccinare a turiştilor din Vama Veche, cu vaccin produs de PfizerBioNTech şi Johnson&Johnson.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici