Valorile termice se vor menţine sub normele perioadei. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a ţării, se vor menţine sub normele perioadei, informează ANM.

403 afișări
Imaginea articolului Valorile termice se vor menţine sub normele perioadei. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Vremea se va încălzi uşor. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

JOI 

ÎN ŢARĂ

Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade în estul Transilvaniei şi 6 grade în Banat, iar cele minime se vor situa între -4 şi 4 grade. La munte, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, cerul va fi mai mult noros şi, îndeosebi după-amiaza şi noaptea, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare, iar în Banat şi Crişana, precum şi, izolat, în Moldova, trecător şi sub formă de lapoviţă şi ploaie, favorizând producerea de polei. Pe arii restrânse, îndeosebi în zona montană, cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp. În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare şi doar izolat va ninge slab. Vântul va avea intensificări în zona de munte, unde va viscoli şi spulbera zăpada, dar temporar şi la cote mai reduse şi în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale. Dimineaţa şi noaptea, în sudul şi sud-estul teritoriului vor fi condiţii de ceaţă.

LA BUCUREŞTI:

Vremea se va menţine rece, deşi valorile termice vor creşte uşor. Cerul va fi temporar noros, iar vântul se va intensifica treptat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -3...-1 grad. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

VINERI

În vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va avea înnorări şi, mai ales în cursul zilei şi în prima parte a nopţii, temporar se vor semnala precipitaţii, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar izolat se va forma polei. La munte va ninge, însemnat cantitativ. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi se vor semnala precipitaţii slabe, cu precădere în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan. Vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze de peste 55...65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 km/h, în timp ce la munte va sufla tare (rafalele vor depăşi 90 km/h) viscolind şi troienind zăpada. Temperaturile maxime vor continua să crească în majoritatea regiunilor, devenind apropiate de cele climatologic specifice perioadei, şi vor fi cuprinse între -1 grad în estul Transilvaniei şi 10 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între -8 şi 1 grad.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici