Vaslui: 44 de grefieri au dat în judecată Ministerul Justiţiei, cerând plata unor drepturi băneşti

Un număr de 44 de grefieri de la judecătoriile din Bârlad şi Huşi au dat în judecată Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui, solicitând plata unor drepturi băneşti reprezentând dobânzile pentru banii câştigaţi în instanţă şi achitaţi eşalonat, în mai mulţi ani.

177 afișări
Imaginea articolului Vaslui: 44 de grefieri au dat în judecată Ministerul Justiţiei, cerând plata unor drepturi băneşti

Vaslui: 44 de grefieri au dat în judecată Ministerul Justiţiei, cerând plata unor drepturi băneşti (Imagine: Publimedia/Octav Ganea)

Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Vaslui au fost acţionate în instanţă de 44 de grefieri de la judecătoriile Bârlad şi Huşi, care solicită plata în solidar a unor drepturi băneşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Angajaţii cer acordarea unor dobânzi pentru bani câştigaţi în instanţă, fiind vorba despre o serie de sporuri, care sunt achitate eşalonat, pe parcursul mai multor ani.

”În cererea de chemare în judecată, reclamanţii solicită obligarea pârâţilor în solidar la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori (n.r.-grefieri) prin executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilită irevocabil prin titluri executorii. Reclamanţii mai invocă faptul că prin sentinţele civile au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflaţie, fără dobânzi, iar prin reeşalonarea plăţii titlurilor executorii până în anul 2016, prin Legea 113/2010, s-a ajuns la o situaţie prejudicială, ceea ce depăşeşte cu mult exigenţele de rezonabilitate”, a declarat, joi, preşedintele Tribunalului Vaslui, Diana Elena Sîrghi.

Potrivit acesteia, grefierii nu au menţionat în cererile de chemare în judecată sumele exacte pe care le solicită, fiind ataşate la dosare doar titlurile executorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici