Vaslui: Chevron face cadou 57 de biciclete elevilor dintr-o comună unde va exploata gaze de şist

Chevron a făcut cadou, prin intermediul unei fundaţii, 57 de biciclete elevilor din Puieşti (Vaslui), unde a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea unei sonde de explorare a gazelor de şist, în acţiune fiind implicată şi conducerea şcolii, care a stabilit ce elevi vor primi darurile.

201 afișări
Imaginea articolului Vaslui: Chevron face cadou 57 de biciclete elevilor dintr-o comună unde va exploata gaze de şist

Vaslui: Chevron face cadou 57 de biciclete elevilor dintr-o comună unde va exploata gaze de şist (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un număr de 57 de elevi din comuna vasluiană Puieşti au primit cadou biciclete şi echipamente de protecţie de la compania Chevron "pentru a avea cu ce ajunge la şcoală", în cadrul unui proiect intitulat "Acces la educaţie".

Reprezentanţii companiei petroliere susţin că nu s-au ocupat în mod direct de distribuirea acestor biciclete, însă au sprijinit financiar acţiunea derulată de o fundaţie dinIaşi.

"Chevron s-a alăturat organizaţiei locale Procons, în proiectul «Acces la educaţie». Această iniţiativă sprijină accesul la educaţie al copiilor din zonele rurale, unde transportul până la şcoală este dificil, prin oferirea de biciclete şi echipamente de protecţie. Suntem încântaţi să participăm în Puieşti la îmbunătăţirea accesului la educaţie pentru elevii dedicaţi studiului", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de reprezentanţii Chevron România.

În acţiunea finanţată de compania petrolieră a fost implicată şi conducerea şcolii din localitatea Puieşti, care a stabilit nominal elevii care să primească bicicletele. Trierea copiilor s-a făcut în funcţie de distanţa dintre domiciliu şi unitatea de învăţământ, precum şi în funcţie de rezultatele la învăţătură.

La începutul acestei luni, Chevron a obţinut de la Consiliul Judeţean Vaslui autorizaţia de construire pentru sonda de explorarea a gazelor de şist care urmează să fie amplasată în extravilanul localităţii Puieşti. Eliberarea autorizaţiei de construire la Puieşti s-a făcut după ce Chevron obţinuse, în 30 ianuarie 2014, acordul de mediu pentru explorarea gazelor de şist în extravilanul localităţii. Compania petrolieră a depus solicitarea pentru obţinerea acordului de mediu la Puieşti în toamna anului trecut, iar în 20 decembrie a avut loc şi dezbaterea publică pe marginea proiectului, întrunirea desfăşurându-se printre huiduieli şi fluierături ale localnicilor şi activiştilor de mediu.

Sonda de explorare a gazelor de şist de la Puieşti va fi amplasată la 1,4 kilometri de cea mai apropiată localitate şi la 300 de metri faţă de pârâul Tutova. Suprafaţa luată în concesiune de compania petrolieră este de aproximativ două hectare.

Societatea Chevron România mai deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui, obţinute în urmă cu un an, pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Siliştea - Pungeşti, Păltiniş - Băceşti şi Popeni - Găgeşti. De asemenea, compania petrolieră a obţinut, în baza acordului de mediu şi a altor avize de la alte autorităţi, şi prima autorizaţie de construire pentru amenajarea platformei pe care a fost amplasată, tot în această lună, şi sonda de explorare de la Siliştea - Pungeşti. Autorizaţia a fost acordată de Consiliul Judeţean Vaslui la începutul lunii octombrie 2013, lucrările de amenajare a platformei fiind începute efectiv în 2 decembrie 2013.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici