Vaslui: Directoarea unei şcoli, destituită din funcţie după ce s-a bătut cu un profesor

Directoarea şcolii din localitatea vasluiană Viişoara a fost destituită din funcţie, vineri, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, după ce, la sfârşitul anului trecut, l-a zgâriat pe gât cu un pix pe un profesor cu care a avut o altercaţie şi care a îmbrâncit-o.

661 afișări
Imaginea articolului Vaslui: Directoarea unei şcoli, destituită din funcţie după ce s-a bătut cu un profesor

Vaslui: Directoarea unei şcoli, destituită din funcţie după ce s-a bătut cu un profesor (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a hotărât schimbarea din funcţie a directoarei Şcolii Viişoara, Laura Sandu, pentru conduită necorespunzătoare în colectiv, după ce a avut o altercaţie cu profesorul de engleză Valentin Isac, în biroul de contabilitate al unităţii şcolare.

Decizia luată de conducerea ISJ Vaslui s-a făcut în baza raportului comisiei de disciplină constituită la şcoala din Viişoara, în urma conflictului dintre directoarea şcolii şi profesorul de engleză.

"În baza acestui raport, s-a emis decizia de eliberare din funcţie a directorului Laura Isac, de la Şcoala Viişoara. Totodată, printr-o altă decizie, s-a hotărât detaşarea în interesul învăţământului a unui alt cadru didactic din unitate şcolară pe postul de director, respectiv a profesorului de educaţie fizică Florinel Urscahe”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX inspectorul general adjunct al ISJ Vaslui, Narcis Aprodu.

În ceea ce-l priveşte pe profesorul de engleză cu care directoarea Laura Isac a avut altercaţia, acesta a fost sancţionat cu diminuarea cu 15% a salariului pe o perioadă de şase luni.

Fosta directoare a şcolii din Viişoara nu a fost sancţionată şi cu diminuarea salariului întrucât, potrivit oficialilor ISJ Vaslui, nu pot fi aplicate două măsuri disciplinare pentru aceeaşi faptă.

Ancheta la Şcoala Viişoara a fost declanştă la începutul lunii decembrie 2014, după ce directoarea şcolii şi profesorul de engleză s-au bătut în incinta unităţii de învăţământ, altercaţie ce ar fi pornit de la faptul că profesorul nu a întocmit o situaţie care trebuia predată Inspectoratului Şcolar la un anumit termen.

Scandalul ar fi fost provocat de către Valentin Isac, care desfăşoară şi activităţi de secretariat la unitatea de învăţământ, fiind încadrat cu o jumătate de normă, după ce directoarea şcolii i-ar fi solicitat o situaţie cu termen care trebuia transmisă ISJ.

Astfel, profesorul ar fi împins-o pe directoarea şcolii, moment în care femeia a căzut între un birou şi soba din biroul de contabilitate, unde a avut loc altercaţia. În timpul conflictului, directoarea şcolii s-a apărat şi l-ar fi zgâriat cu un pix pe gât pe profesorul de engleză, iar acesta ar fi lovit-o cu palmele peste faţă.

Directoarea şcolii a depus ulterior o plângere la Poliţie în care susţine că ar fi fost lovită de către profesorul de engleză.

"O femeie în vârstă de 33 de ani, cadru didactic la şcoala din Viişoara (n.r. - directoarea unităţii de învăţământ), a depus o plângere la Poliţie, în care sesizează faptul că secretarul şcolii (n.r. - profesorul de engleză) a lovit-o cu palmele peste faţă, în urma unei discuţii în contradictoriu. La plângere, a fost anexat şi un certificat medico-legal din care rezultă că victima altercaţiei a necesitat două-trei zile de îngrijiri medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Poliţiştii vasluieni fac în continuare cercetări în acest caz pentru loviri sau alte violenţe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici