Vaslui: Fost subprefect, aflat în închisoare, condamnat la cinci ani de închisoare într-un alt dosar

Fostul subprefect de Vaslui Sergiu Marian, aflat în închisoare pentru fapte de corupţie, a fost condamnat, luni, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu într-un alt dosar, el fiind acuzat că i-ar fi favorizat fratelui său achiziţionarea de terenuri la preţuri mici.

485 afișări
Imaginea articolului Vaslui: Fost subprefect, aflat în închisoare, condamnat la cinci ani de închisoare într-un alt dosar

Vaslui: Fost subprefect, aflat în închisoare, condamnat la cinci ani de închisoare într-un alt dosar

Magistraţii Tribunalului Vaslui l-au condamnat pe fostul subprefect al judeţului Sergiu Marian la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, fapta fiind comisă în 2007, când acesta era vicepreşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În acelaşi dosar, fostul secretar al Prefecturii Vaslui Vasile Cătălin Cupşan a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, după ce l-ar fi ajutat pe Sergiu Marian să îşi favorizeze fratele să cumpere terenuri la preţuri mici.

De asemenea, fratele fostului subprefect a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, în timp ce o fostă salariată a Prefecturii Vaslui, Luca Gabriela, care a făcut parte din comisia de retrocedare a drepturilor de proprietate, a fost condamnată la trei ani şi zece zile de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fostul subprefect Sergiu Marian, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, a iniţiat şi a realizat, în anul 2007, procedurile de radiere a două persoane, moştenitoare ale unui moşier, fără acordul lor, din lista pentru despăgubiri, după ce solicitaseră reconstituirea dreptului de proprietate pentru câte 40 de hectare teren situate în comunele vasluiene Alexandru Vlahuţă şi Bogdana, la care erau îndreptăţite de lege.

Iniţial, cererile celor doi moştenitori au fost respinse de comisiile locale de fond funciar pe motiv că vechile amplasamente au fost atribuite altor persoane. După ştergerea din acea listă de despăgubiri, susţin anchetatorii, subprefectul i-a înscris pe moştenitori într-o altă listă care presupunea atribuirea unor terenuri situate în comuna vasluiană Fălciu.

”În urma demersurilor sale, subprefectul Marian Sergiu i-a facilitat fratelui său, Marian Vasile-Marius, achiziţia terenurilor în cauză la preţuri derizorii. Subprefectul Marian Sergiu a fost sprijinit de Cupşan Cătălin-Vasile, secretar al Prefecturii Vaslui şi secretar al Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui, şi de Luca Gabriela, membru al aceleaşi comisii care, prin demersurile lor, şi-au încălcat atât atribuţiile de serviciu, cât şi dispoziţiile normative ce reglementează domeniul fondului funciar. Concret, inculpaţii Marian Sergiu şi Cupşan Cătălin-Vasile au aprobat şi i-au determinat pe ceilalţi membri ai comisiei să aprobe propunerile făcute de comisiile de fond funciar Bogdana şi Alexandru Vlahuţă, astfel încât cele două persoane care formulaseră cereri de restituire să fie radiate de pe lista de despăgubiri şi să fie înscrise pe lista ce presupunea atribuirea de teren în comuna Fălciu, din rezerva Agenţiei Domeniilor Statului. Această operaţiune, care avea ca scop creşterea valorii de piaţă a terenurilor, a fost efectuată cu încălcarea mai multor prevederi legale în materia reconstituirii drepturilor de proprietate”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

La rândul său, Gabriela Luca i-a sprijinit pe Sergiu Marian Sergiu şi Cătălin-Vasile Cupşan, susţin anchetatorii, pentru a-i determina pe ceilalţi membri ai Comisiei judeţene de fond funciar Vaslui să aprobe propunerile legate de cererile de atribuire a terenurilor.

”După emiterea titlurilor de proprietate asupra terenurilor situate în comuna Fălciu pe numele celor două persoane îndrituite la restituire, inculpatul Marian Vasile-Marius a ridicat personal de la sediul Primăriei Fălciu, chiar ziua emiterii lor, respectivele documente. Ulterior, a luat legătura cu cele două moştenitoare, condiţionându-le remiterea titlurilor de vânzare a întregii suprafeţe contra sumei de câte 80.000 lei. Fiind persoane în vârstă şi fără speranţa unor despăgubiri de la statul român în perioada imediat următoare, cele două moştenitoare au acceptat propunerea şi au încheiat contracte de vânzare-cumpărare, una dintre ele în aceeaşi zi cu emiterea titlului de proprietate. Ca urmare, terenurile au intrat în proprietatea SC «Comercial Marian» SRL Huşi, al cărei administrator este inculpatul Marian Vasile-Marius”, se mai arată în rechizitoriul DNA.

Astfel, prin tranzacţia făcută, statul român, titular al dreptului de proprietate exercitat prin intermediul ADS, ar fi fost prejudiciat cu 150.040 lei, sumă ce reprezintă diferenţa dintre valorile de piaţă ale vechilor şi, respectiv, ale noilor amplasamente ale terenurilor. Pe de altă parte, susţin anchetatorii, SC ”Comercial Marian” SRL Huşi a obţinut ”un folos în valoare de 67.920 lei” prin achiziţia terenurilor în cauză la un preţ mai mic decât cel de piaţă.

Fostul subprefect al judeţului Vaslui Sergiu Marian este încarcerat de la sfârşitul lunii ianuarie, după ce a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Iaşi la patru ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, instigare la fals intelectual şi luare de mită, după ce ar fi făcut retrocedări ilegale de terenuri.

Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul anului 2007, ”Sergiu Marian, în calitate de subprefect al judeţului Vaslui, urmărind să dobândească anumite suprafeţe de teren în condiţii avantajoase, a conceput un plan potrivit căruia terenurile respective urmau să fie scoase din patrimoniul Agenţiei Domeniile Statului (ADS) Vaslui şi retrocedate unor persoane cu care urma să încheie ulterior contracte de vânzare-cumpărare”.

”Deşi persoanele respective nu aveau dreptul la reconstituire pe respectivele amplasamente, inculpatul avea în vedere că putea să influenţeze procedura de retrocedare, stabilind în mod unilateral, în funcţie de propriile interese, locaţia terenurilor ce urmau a fi retrocedate", arăta DNA.

Anchetatorii au mai stabilit că prin scoaterea nelegală din patrimoniul ADS a suprafeţelor de teren ce totalizau 21 de hectare a fost produs un prejudiciu de 228.904 lei, respectiv 54.000 de euro, în dauna statului.

Această sumă reprezenta, potrivit procurorilor DNA, diferenţa de valoare existentă dintre terenurile retrocedate ilegal şi cele la care foştii proprietari erau îndreptăţiţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici