Vaslui: Un poliţist s-a împuşcat în cap cu arma din dotare

Poliţistul din comuna vasluiană Duda Epureni care s-a împuşcat în cap cu pistolul din dotare, sâmbătă, la locuinţa soacrei sale, a decedat, manevrele de resuscitare făcute de echipajul medical al ambulanţei ajunse la locul intervenţiei fiind fără rezultat.

333 afișări
Imaginea articolului Vaslui: Un poliţist s-a împuşcat în cap cu arma din dotare

Vaslui: Un poliţist s-a împuşcat în cap cu arma din dotare (Imagine: Claudiu Irimie/Arhiva Mediafax Foto)

În pofida manevrelor de resuscitare făcute timp de aproximativ o oră, poliţistul a fost declarat decedat, rana provocată în cap de glonţ fiind foarte gravă. De altfel, în momentul în care echipajul medical a ajuns la locul intervenţiei, agentul era în stop cardio-respirator.

Cadavrul poliţistului va fi preluat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui, pentru necropsie.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale ajunşi la locuinţa soacrei agentului au început o anchetă la faţa locului pentru a stabili în ce condiţii a avut loc incidentul.

Poliţistul, în vârstă de 44 de ani, s-a împuşcat în cap cu pistolul din dotare, sâmbătă după-amiază, într-o anexă a locuinţei soacrei sale, iar prima ipoteză a anchetatorilor este sinuciderea. Agentul, ajutor de şef de post în comuna Duda-Epureni, se afla în timpul liber în momentul în care s-a produs incidentul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici