Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de trei zile

34199 afișări
Imaginea articolului Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de trei zile

În prima jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanaţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Rusaliilor. Astfel, ziua de 12 iunie va fi zi liberă cu ocazia sărbătorii primei zi de Rusalii, ziua de 13 iunie este a doua zi de Rusalii care va fi considerată, de asemenea, liberă.

Zilele libere care urmează în 2022

  • 1 iunie(miercuri)- Ziua Copilului;
  • 12 iunie şi 13 iunie(duminică şi luni)- Prima şi a doua zi de Rusalii;
  • 15 august(luni)- Adormirea Maicii Domnului;
  • 30 noiembrie(miercuri)- Sfântul Andrei;
  • 1 decembrie(joi)- Ziua Naţională a României;
  • 25 decembrie şi 26 decembrie(duminică şi luni)- Crăciunul.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici