Vezi aici care sunt măsurile anticriză propuse de sindicate

Sindicatele cer Guvernului, ca măsuri anticriză, asigurarea unei pensii minime de 350 de lei, creşterea alocaţiei pentru copii la 100 de lei şi prelungirea perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj, pentru a sprijini absolvirea cursurile de recalificare sau reorientare profesională.

25 afișări
Imaginea articolului Vezi aici care sunt măsurile anticriză propuse de sindicate

Vezi aici care sunt măsurile anticriză propuse de sindicate (Imagine: Attila Szavuj/Mediafax Foto)

Solicitările sunt cuprinse în documentul privind măsurile anticriză propuse de sindicate, reprezentanţii salariaţilor susţinând că acestea sunt necesare pentru "prevenirea transformarii crizei financiare şi economice într-o criză umană".

Sindicatele mai propun exceptarea angajaţilor din instituţiile de cultură şi a celor din învăţământul rural de la dispoziţiile OUG 230 care interzice cumularea pensiei cu salariul şi creşterea indemnizaţiei de şomaj la maximum 75 la sută din salariul mediu pe economie.

Liderii confederaţiilor sindicale au cerut, la întâlnirea de luni, cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, ca actorii şi cadrele didactice din mediul rural să fie excluşi de la aplicarea OUG privind cumularea pensiei cu salariul de la stat, potrivit documentului cu măsurile anticriză propuse de sindicate.

Sindicaliştii cer şi modificarea Legii pensiilor şi menţinerea legislaţiei privind valoarea punctului de pensiei.

În privinţa Legii pensiilor, aceştia cer unificarea tuturor sistemelor de pensii, astfel încât calculul pensiilor să se facă după acelaşi mecanism pentru toţi contribuabilii, reglementarea condiţiilor de reducere a vârstei standard de pensionare. Aceştia mai propun ca pensia de serviciu să fie reglementată ca drept al tuturor lucrătorilor din sistemul public, fără discriminare.

Reprezentanţii Confederaţiei "Cartel Alfa" cer, în pachetul de măsuri anticriză propus Guvernului, creşterea ajutorului de şomaj la 75 la sută din venitul salarial stabilit la contribuţia medie reaşezată pentru şomaj, respectiv nu mai puţin de 75 la sută din salariul minim garantat pe economie şi nu mai mult de 75 la sută din salariul mediu pe economie la data plăţii.

"Cerem, de asemenea, să crească durata aplicării şomajului la minimum nouă luni, pentru a proteja mai mult timp persoanele afectate de criza economică", a explicat Hossu.

În prezent, potrivit Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, indemnizaţia de şomaj reprezintă 75 la sută din salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare la data stabilirii acesteia, la care se adaugă, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de trei ani, o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului brut de bază lunar pe ultimele 12 luni a unei cote procentuale diferenţiate.

Indemnizaţia de şomaj se acordă pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare: şase luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, nouă luni pentru un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani şi 12 luni pentru persoanele care au cotizat peste 10 ani.

Sindicaliştii vor respectarea Acordului social încheiat în anul 2008, privind creşterea salariului minim garantat, care până în 2014 să ajungă la jumătate din salariul mediu pe economie.

"Bugetul ar trebui construit pe premise şi ţinte realiste, iar execuţia bugetului trebuie gândită în termeni de prudenţialitate şi împreună cu aplicarea unui mecanism care să deblocheze creditarea", potrivit măsurilor propuse în document de către Blocul Naţional Sindical (BNS).

Sindicaliştii din Confederaţia Meridian propun ca salariaţii afectaţi strict de criza financiară (sectoarele apărare, minier cu ramificaţii şi auto) să fie protejaţi prin subvenţia şomajului tehnic.

Adoptarea unei Legi a salarizării unice în sistemul bugetar, în scopul creării unui sistem salarial echitabil şi stimulativ, aplicarea graduală a modificărilor în sistemul de salarizare, reintroducerea coşului minim de consum, ca instrument principal de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor salariale şi politicilor de protecţie socială reprezintă alte propuneri ale sindicaliştilor.

BNS mai propune sprijinirea puterii de cumpărare a populaţiei prin măsuri care să îmbunătăţească modul de funcţionare al pieţelor şi care să conducă la o reducere a preţurilor, în special la produsele de bază.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici