Vicepreşedinte ANSVSA: Laptele de pe piaţă e bun de consum

Laptele care se află pe piaţă este bun de consum, iar cantitatea cu aflatoxină peste limitele admise, care a fost sechestrată şi va fi distrusă, reprezintă aproximativ 0,2 la sută din producţia zilnică de 20.000 de tone a României, a spus, joi, vicepreşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu.

411 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedinte ANSVSA: Laptele de pe piaţă e bun de consum

Vicepreşedinte ANSVSA: Laptele de pe piaţă e bun de consum (Imagine: Shutterstock)

Mănăstireanu, care a preluat miercuri conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimenelor (ANSVSA), a mai precizat că la cele trei ferme unde a fost descoperit lapte cu aflatoxină în proporţie de peste 0,05 la sută (limita admisă), a fost înlocuit furajul administrat animalelor, de unde provine toxina, cu unul curat. În prezent, laptele produs la două dintre ferme are 0 la sută conţinut de aflatoxină, iar la cealaltă continuă monitorizarea, a mai spus Mănăstireanu.

Lapte cu aflatoxină peste limita admisă a fost depistat la trei ferme, două centre de colectare şi două centre de procesare, în urma controalelor demarate la nivelul tuturor unităţilor, de la cele de producţie la cele de procesare.

Potrivit reprezentanţilor ANSVSA, au fost deja verificate 1.062 din cele 1.284 de probe prelevate de la aceste unităţi, rezultatul final al anchetei urmând să fie anunţat spre sfârşitul săptămânii viitoare.

Ancheta a fost demarată după ce, în 4 martie, au fost depistate niveluri ridicate de aflatoxină în produsul crud la o fermă.

ANSVSA a anunţat, în 7 martie, că a oprit de la livrare laptele crud produs de ferma respectivă, dispunându-se verificări în toată ţara, de la producători, la unităţi de procesare a laptelui.

Toate probele au fost trimise în vederea efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor acreditate pentru determinarea conţinutului în Aflatoxina M1 din lapte, mai arăta ANSVSA.

Totodată, ANSVSA preciza, referitor la loturile de lapte provenite din Ungaria care erau suspicionate a avea limite depăşite pentru aflatoxina M1, că determinările de laborator realizate de către Laboratorul Naţional de Referinţă au arătat că laptele din loturile incriminate nu prezenta depăşiri ale limitelor admise, fapt pentru care laptele respectiv poate fi comercializat.

Miercuri, preşedintele ANSVSA Mihai Ţurcanu şi-a dat demisia, atribuţiile de conducere a instituţiei fiind preluate de vicepreşedintele Vladimir Mănăstireanu, până la numirea unui nou preşedinte.

Laptele contaminat cu aflatoxină poate deveni periculos pentru sănătate în condiţiile consumului unor cantităţi mari, pentru o perioadă îndelungată.

Potrivit ANSVSA, laptele poate conţine aflatoxină ca urmare a consumării de către animale a furajelor contaminate. Condiţiile de depozitare ale cerealelor si plantelor influenţează dezvoltarea acestor mucegaiuri, creşterea lor fiind favorizata de medii cu umiditate şi temperatura ridicate şi lipsa ventilaţiei. Aflatoxinele sunt toxine produse de sporii ciupercilor din genul Aspergillus flavus si Aspergillus parasiticus, care se dezvoltă în seminţe de oleoginoase, produse secundare de la fabricarea uleiului (şrot, tărâţe), cereale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici