Victor Alistar şi-a retras plângerea de la instanţa supremă în procesul cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Agenţia Naţională de Integritate

Victor Alistar şi-a retras plângerea formulată în procesul cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Agenţia Naţională de Integritate, judecat vineri, la instanţa supremă, care urmează să ia o decizie în acest caz.

243 afișări
Imaginea articolului Victor Alistar şi-a retras plângerea de la instanţa supremă în procesul cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Agenţia Naţională de Integritate

Victor Alistar (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în discuţie, vineri, contestaţia Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) privindu-l pe Victor Alistar, acţiunea referindu-se la raporturile de serviciu.

Instanţa a analizat recursul formulat de ANFP împotriva deciziei din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, care a respins cererea agenţiei de anulare a actelor administrative emise de către preşedintele instituţiei vizând aprobarea cererilor de suspendare, respectiv de prelungire a suspendării raportului de serviciu în cazul lui Victor Alistar.

Totodată, instanţa a luat în discuţie şi recursul formulat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), chemată în proces în calitate de pârât.

Instanţa urmează să ia o decizie în acest dosar.

Victor Alistar fusese propus ministru delegat pentru strategii guvernamentale, însă premierul Victor Ponta a anunţat ulterior că acesta nu va face parte din miniştrii pe care îi va propune în Parlament şi nici nu face altă nominalizare.

Nominalizarea lui Alistar a fost criticată de PDL, iar ANI arăta că acesta are interdicţie de a ocupa funcţii publice timp de trei ani, până în 7 august 2012, ca urmare a actului de constatare a incompatibilităţii sale, rămas definitiv în august 2009.

Victor Alistar s-a aflat, în perioada 12 octombrie 2001 - 1 martie 2009, în stare de incompatibilitate, fiind atât angajat al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cât şi director executiv al Asociaţiei Române pentru Transparenţă şi avocat definitiv.

Astfel, lui Victor Alistar i s-a aplicat sancţiunea de decădere din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani, de la data rămânerii definitive a actului de constatare, respectiv până la data de 7 august 2012.

Ca urmare a rămânerii definitive a stării de incompatibilitate, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a cerut Curţii de Apel Bucureşti, în octombrie 2009, anularea actelor administrative emise de către preşedintele ANFP în vederea aprobării cererilor de suspendare, respectiv de prelungire a suspendării raportului de serviciu în cazul lui Victor Alistar, precum şi pentru anularea menţiunilor din cartea de muncă a acestuia, pentru perioada 2004-2009.

În 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respis cererea ANFP de anulare a ordinelor nr. 328/05.02.2004, nr. 136/07.02.2005, nr. 917/06.02.2006, nr. 463/22.01.2008, nr. 43/2005, nr. 402/2005 şi nr. 8377/2006, emise de preşedintele agenţiei, pe motiv că solicitarea a fost tardiv formulată.

Totodată, instanţa a luat atunci act de renunţarea ANFP la judecarea cererii de anulare a menţiunilor făcute în cartea de muncă a lui Victor Alistar în perioada 2004-2009.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au obligat Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici să îi plătească lui Alistar 3.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia a fost contestată de ANFP, în ianuarie 2012, la instanţa supremă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici