Video VIDEO | Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, despre situaţia REALĂ a copiilor vaccinaţi: Rata de refuz a vaccinării în ultima lună a fost de 12%

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a afirmat la începutul şedinţei de Guvern, că în ultima lună au fost vaccinaţi 67.000 de copii, 40.000 nefiind găsiţi la domiciliu, în timp ce rata de refuz a vaccinării a fost de 12%.

260 afișări

„În ultima lună au fost vaccinaţi 67.000 de copii, în jur de 40.000 nu au fost găsiţi la domiciliu. Asta, pe de-o parte, că suntem în perioada de vacanţă şi sunt mulţi copii care sunt plecaţi în străinătate, dar ei vor fi căutaţi din noi şi avem o rata de refuz a vaccinării de 12%”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

El a precizat că supune spre aprobare în şedinţa de miercuri proiectul legii vaccinării.

„Azi voi supune aprobării Guvernului legea vaccinării, care aşa cum am anunţat iniţial va fi trimisă în Parlament şi nu va fi adoptată ca şi ordonanţă de urgenţă. (...) Practic responsabilizăm tot lanţul începând cu ministrul şi până la părinte cu privire la vaccinarea copiilor. Fac precizarea că legea va fi trimisă în Parlament şi va fi analizată, sunt sigur, cu maximă celeritate de comisiile de specilaitate şi sunt convins că în Parlament colegii se vor mobiliza în aşa fel încât să avem cât mai repede pusă în aplicare această lege”, a mai spus Florian Bodog.

Părinţii au obligaţia de a se prezenta la medicul de familie, chiar dacă refuză vaccinarea copilului, caz în care riscă să fie audiaţi de Comisia judeţeană de vaccinare, în caz contrar amenzile ajungând şi la 10.000 de lei, potrivit proiectului Legii vaccinării.

„Părinţii şi celelalte persoane responsabile de creşterea şi educarea copilului au următoarele obligaţii: a) să asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei în cazul vaccinărilor obligatorii; b) să se prezinte în cazul în care sunt convocaţi de Comisia Judeţeană de Vaccinare sau a cea a Municipiului Bucureşti”, reiese din art.68 al proiectului pentru legea vaccinării.

De asemenea, în proiect, sunt specificate şi drepturile pe care le au părinţi, cum ar fi cel la informare cu privire la beneficiile vaccinării, dreptul de primi vaccinuri sigure şi de calitate sau chiar să primească asistenţă în cazul unei reacţiile adverse post-vaccinale indezirabile.

În articolul 21 al proiectului de lege este menţionat faptul că „în cazul vaccinărilor obligatorii, consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat. Excepţie fac situaţiile în care părinţii sau persoana responsabilă refuză în scris vaccinarea copilului minor”.

Draftul proiectului de lege menţionează, la articolul 23, că „la data înscrierii copiilor sau a adulţilor într-o unitate de învăţământ sau într-o altă colectivitate, aşa cum este definită de prezenta lege, aceasta are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste sau să infirme efectuarea vaccinărilor obligatorii”.

La intrarea în colectivitate, copilul trebuie să fie vaccinat obligatoriu împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

În cazul în care la înscrierea la şcoală, copilul nu are toată schema de vaccinare la zi, atunci, părintele trebuie să prezinte, până la intrarea în colectivitate, calendarul de recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii sau adeverinţa contraindicaţiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări, în funcţie de caz.

Proiectul mai cuprinde un capitol întreg destinant sancţiunilor aplicate atât autorităţilor, cât şi medicilor de familie sau părinţilor. Astfel, părinţii care refuză să se prezinte la medicul de familie, să se informeze cu privire la beneficiile vaccinării, pot fi sancţionaţi avertisment sau cu amendă de la 1.000 la 10.000 de lei, în funcţie de numărul abaterilor.

„Sancţiunile privesc atât ministrul, cât şi funcţionarii din minister, Direcţii de Sănătate publică, absolut tot lanţul de vaccinare, iar ceea ce s-a vehiculat în presă cu privire la faptul că părinţii vor fi amendaţi pentru faptul că nu-şi vaccinează copii este inexact. Părinţii vor fi amendaţi în situaţia în care refuză să participe la întâlnirea cu grupul de lucru, refuză să participe la întâlnirea cu medicul de familie pentru a fi informaţi despre vaccinuri. Practic, părintele are dreptul să refuze dar îşi asumă toată responsabilitatea”, a declarat, luni, Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

Aceeaşi sumă de bani ar putea primi amendă şi medicii de familie, care nu respectă prevederile legale, de exemplu, dacă nu oferă informaţii corecte părintelui sau dacă nu asigură confidenţialitatea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici