Violenţa sexuală asupra minorilor, „cap de afiş” în Parlament. Deputaţii au decis înăsprirea pedepselor pentru agresori

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, un proiect de lege care vizează înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor, iniţiat de deputata independentă Oana Bîzgan şi semnat de parlamentari din tot spectrul politic.

487 afișări
Imaginea articolului Violenţa sexuală asupra minorilor, „cap de afiş” în Parlament. Deputaţii au decis înăsprirea pedepselor pentru agresori

Deputaţii au decis înăsprirea pedepselor pentru agresorii sexuali FOTO Mediafax

Veste bună în ceea ce priveşte protecţia minorilor de violenţa sexuală. Decizia deputaţilor a fost luată cu 289 de voturi ”pentru” şi o abţinere.

„În România orice persoană care tratează un minor sau o altă persoană vulnerabilă într-un mod nepotrivit trebuie să plătească şi să primească o pedeapsă proporţională cu trauma suferită de victima sa. Avem datoria să punem pe primul loc victima şi nu infractorul”, a spus deputatul independent Oana Bîzgan, iniţiatorul proiectului.

Proiectul are ca obiect de reglementaremodificarea şi completarea Legii nr.286/2009, în scopul asigurării unei mai bune protecţii a minorilor faţă de abuzurile sexuale. Totodată, se preconizează modificarea art.223 alin.(2) din Legea nr.135/2010, în sensul prevederii în mod expres a posibilităţii dispunerii luării măsurii arestării preventive în cazul în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de act sexual cu un minor, de racolare a minorilor în scopuri sexuale sau ultraj contra bunelor moravuri, în plus faţă de infracţiunile enumerate în prezent în cuprinsul normei supuse intervenţiei legislative.

Potrivit Consiliulul Superior al Magistraturii (CSM), în ultimii nouă ani au fost înregistrate 8.543 de cazuri de viol şi 2.927 de cazuri de act sexual cu un minor.

Legea urmează să fie trimisă preşedintelui Klaus Iohannis la promulgare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici