Vremea se va încălzi uşor faţă de intervalul precedent. PROGNOZA METEO pentru sfârşitul săptămânii

Vremea se va încălzi uşor faţă de intervalul precedent, iar valorile termice vor fi în general mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei date, informează ANM.

165 afișări
Imaginea articolului Vremea se va încălzi uşor faţă de intervalul precedent. PROGNOZA METEO pentru sfârşitul săptămânii

Vremea se va încălzi uşor faţă de intervalul precedent. PROGNOZA METEO pentru sfârşitul săptămânii

Vineri

ÎN ŢARĂ

Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, uşor mai ridicate în Oltenia, iar cele minime se vor situa, în general, între -5 şi 5 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi temporar ploi în Maramureş, Crişana, iar noaptea şi în Banat şi local în vestul şi nord-vestul Transilvaniei. În Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi masivele vestice ale Carpaţilor Meridionali vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar local şi temporar şi în vestul teritoriului. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă.

TITLURILE ZILEI

BUCUREŞTI

Vremea va fi în general frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11...12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

LA MUNTE

Valorile termice vor marca o creştere faţă de intervalul precedent. Cerul va avea înnorări temporare, iar în Carpaţii Occidentali, în vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste.

 

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori de temperatură mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. În vestul, nord-vestul şi centrul ţării înnorările vor persista şi treptat se va extinde aria precipitaţiilor. Acestea vor fi sub formă de ploaie în prima parte a intervalului, apoi vor predomina ninsoarea şi lapoviţa, în timp ce la munte va ninge. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În sudul şi estul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea, când doar pe arii restrânse vor fi mai ales ploi slabe. Vântul va avea intensificări în zona montană, în special la altitudini mari, unde temporar va viscoli ninsoarea şi spulbera zăpada, iar local şi la cote mai reduse pe litoral, în Banat şi spre sfârşitul nopţii şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării şi zona litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţă.

LA MUNTE

Cerul va avea înnorări şi treptat aria precipitaţiilor va cuprinde toată zona montană. Ziua, vor fi mai ales ploi şi trecător pe creste lapoviţe şi ninsori, iar noaptea va ninge. Vântul va avea intensificări, în special la altitudini mari, unde temporar va viscoli ninsoarea şi spulbera zăpada. Valorile termice nu vor prezenta variaţii semnificative comparativ cu ziua precedentă.

Duminică

LA MUNTE

Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi pe arii extinse va ninge, cu precădere în prima parte a intervalului. Vântul va fi tare, îndeosebi pe creste, unde temporar ninsoarea va fi viscolită şi zăpada spulberată.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici