VREMEA va fi călduroasă, local caniculară. Prognoza meteo pentru luni şi marţi în ţară şi în Bucureşti

Vremea va fi călduroasă, local caniculară după-amiaza în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării, unde pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic.

1043 afișări
Imaginea articolului VREMEA va fi călduroasă, local caniculară. Prognoza meteo pentru luni şi marţi în ţară şi în Bucureşti

VREMEA va fi călduroasă, local caniculară. Prognoza meteo pentru luni şi marţi în ţară şi în Bucureşti (Imagine: Shutterstock)

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în estul Transilvaniei şi 36 de grade în Banat şi Lunca Dunării. Cerul va fi variabil la munte, unde cu totul izolat după-amiaza vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată în regiunile vestice şi în zona montană şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor situa între 12 şi 23 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 9 grade.

În Bucureşti, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza, când maxima temperaturii aerului va fi de 34...35 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul slab. Temperatura minimă va fi de 17...19 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

Marţi, vremea se va menţine călduroasă, local caniculară în Câmpia de Vest şi pe spaţii restrânse în Câmpia Română, unde maximele termice vor fi de 36 de grade pornind de la 27 de grade în depresiuni. Pe arii restrânse, indicele temperatură-umezeală va atinge şi posibil depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic în regiunile vestice şi sud-vestice. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări după-amiaza şi seara la munte, unde izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat în partea de sud a ţării, cu intensificări trecătoare în Dobrogea şi sudul Banatului. Temperaturile minime se vor situa între 13 şi 23 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 9 grade.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici