Vremea va fi deosebit de caldă. PROGNOZA METEO pentru Vineri şi Sâmbătă

Vremea va fi deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii martie în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia zonei litorale unde valorile vor fi în continuare apropiate de mediile climatologic specifice, informează ANM.

1534 afișări
Imaginea articolului Vremea va fi deosebit de caldă. PROGNOZA METEO pentru Vineri şi Sâmbătă

Vremea va fi deosebit de caldă. PROGNOZA METEO pentru Vineri şi Sâmbătă

Vineri

ÎN ŢARĂ

Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 24 grade, mai scăzute în estul Dobrogei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nordul, centrul şi estul ţării, precum şi la munte, unde local vor fi averse şi se vor semnala descărcări electrice. Mai ales în a doua parte a intervalului, în nord-est vor fi condiţii pentru grindină sau măzăriche. Pe crestele Carpaţilor Orientali, în cursul nopţii, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, cu viteze mai mari noaptea în est şi în sud. Minimele termice vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade. În orele dimineţii, în Dobrogea izolat ceaţa va persista.

BUCUREŞTI

Vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, iar pe timpul zilei va fi frumoasă, cu cer variabil şi vânt în general slab. Noaptea vor fi înnorări temporare şi condiţii pentru ploi de scurtă durată, iar vântul se va intensifica. Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 8 grade.

LA MUNTE

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate şi local vor fi averse şi se vor semnala descărcări electrice. Pe crestele Carpaţilor Orientali, în cursul nopţii, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales pe creste. Valorile termice vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă.

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Vremea se va răci accentuat în majoritatea zonelor. Vor fi înnorări mai persistente în centrul, estul şi sud-estul ţării, unde va ploua local, precum şi în zona montană, unde precipitaţiile, în general slabe, vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În cursul nopţii precipitaţii mixte se vor semnala şi în regiunile nordice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe timpul zilei la munte şi local în regiunile sudice şi sud-estice, dar şi în partea de vest a teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 15 grade, uşor mai ridicate în Banat, sudul Crişanei şi vestul Olteniei; minimele termice vor fi cuprinse între -1 şi 7 grade.

LA MUNTE

Vremea se va răci accentuat. Înnorările vor fi persistente şi vor fi precipitaţii, în general slabe, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe timpul zilei. Temperatura aerului va fi în scădere.

Duminică

LA MUNTE

Regimul termic va fi caracterizat de valori mai scăzute decât cele normale pentru ultima decadă a lunii martie. Cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local moderate cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperatura aerului va continua să scadă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici