Zeci de curţi şi subsoluri inundate în urma precipitaţiilor abundente în judeţul Cluj

Zeci de curţi şi subsoluri au fost inundate, vineri, în judeţul Cluj în urma precipitaţiilor abundente, pompierii ISU intervenind cu patru autospeciale şi trei motopompe pentru scoaterea apei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

259 afișări
Imaginea articolului Zeci de curţi şi subsoluri inundate în urma precipitaţiilor abundente în judeţul Cluj

Zeci de curţi şi subsoluri inundate în urma precipitaţiilor abundente în judeţul Cluj

Potrivit unui comunicat al ISU Cluj transmis, vineri, pompierii au intervenit în municipiul Turda şi pentru înlăturarea pericolului de prăbuşire a unui arbore.

”Patru autospeciale şi trei motopompe din cadrul ISU Cluj au acţionat, vineri după amiază, în municipiul Turda şi comuna Mărgău pentru scoaterea apei din curţi şi subsoluri în care s-a acumulat apă ca urmare a precipitaţiilor abundente. Precipitaţiile înregistrate au dus la debite mărite ale afluenţilor din comuna Mărgău şi depăşirea capacităţii canalizărilor existente. Astfel, pompierii au acţionat pentru a scoate apa din peste cinci subsoluri, din imobile situate pe mai multe străzi din municipiul Turda şi pentru înlăturarea pericolului de prăbuşire a unui arbore. În comuna Mărgău 10 curţi şi subsoluri care au necesitat intervenţia ISU. Şi în municipiul Gherla au fost scoasă apa din patru curţi şi subsoluri de către personalul serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Gherla”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii ISU Cluj au declarat corespondentului MEDIAFAX că s-a intervenit şi la înlăturarea unui stâlp căzut pe carosabil în satul Buru şi pentru scoaterea apei din beciul unei gospodării din satul Morlaca.

Judeţul Cluj se află sub atenţionare cod galben de precipitaţii până la ora 22.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici