Zeci de percheziţii în Bucureşti şi Constanţa într-un dosar de evaziune fiscală şi contrabandă. Senatorul PDL Mircea Banias, adus la DNA pentru audieri

Secţia de combatere a corupţiei din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) face investigaţii cu privire la senatorul PDL de Constanţa Mircea Banias şi secretarul general al MAI, parlamentarul fiind adus luni pentru a fi audiat la sediul DNA - Structura Centrală.

3310 afișări
Imaginea articolului Zeci de percheziţii în Bucureşti şi Constanţa într-un dosar de evaziune fiscală şi contrabandă. Senatorul PDL Mircea Banias, adus la DNA pentru audieri

Senatorul PDL Mircea Banias (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Mircea Banias, care fusese citat pentru a fi audiat, luni, la DNA, a fost adus, în cursul dimineţii, la Structura Centrală a Direcţiei.

Potrivit articolului 72 din Constituţie, parlamentarii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.

"În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri", potrivit articolului 72 din Constituţie.

Zeci de percheziţii au loc, luni dimineaţă, în Bucureşti şi Constanţa, fiind vizată şi casa secretarului general al Ministerului Administraţiei şi Internelor Laurenţiu Mironescu. La descinderi participă poliţişti de frontieră, coordonaţi de procurori DNA, acţiunea începând la ora 6.00.

Reprezentanţi ai Poliţiei de Frontieră au declarat pentru MEDIAFAX că aproximativ 50 de percheziţii au loc în Constanţa şi în Capitală, într-un dosar de evaziune fiscală şi contrabandă instrumentat de Poliţia de Frontieră în octombrie 2010.

Percheziţiile - 25 în Constanţa şi 25 în Bucureşti - vizează aducerea la audieri, la sediul DNA, a mai multor persoane, printre care senatorul PDL Mircea Banias, fost director al Administraţiei Porturilor Constanţa, şi secretarul general al MAI Laurenţiu Mironescu, au declarat surse judiciare.

Percheziţii la Vama Agigea Sud şi la vama de la sediul Romtrans, privind mărfuri de contrabandă aduse din China

Poliţiştii de frontieră fac percheziţii şi în clădirea vămii Agigea Sud, precum şi la vama de la sediul Romtrans din localitate, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

De asemenea, în cadrul descinderilor sunt vizaţi şefii vămilor din Constanţa şi din Bucureşti, precum şi mai mulţi vameşi şi un poliţist de frontieră de la Transporturi Navale din Constanţa.

Aceştia sunt suspectaţi de implicare într-un dosarul instrumentat de Poliţia de Frontieră încă din octombrie 2010, privind transporturi ilegale de mărfuri de contrabandă venite din China, prin porturile de la Marea Neagră, în containere.

Senatorul PDL Mircea Banias a fost acuzat pentru favorizarea infractorului în dosarul privind vânzarea unor motoare industriale de la UCM Reşiţa firmei lui Said Baaklini, achiziţie ce a condus la o restituire de TVA în valoare de 60 milioane euro.

Mircea Banias a fost cercetat în acest dosar alături de Said Baaklini, Adrian Chebuţiu, Coriolan Adrian Preda şi Eugen Bogatu.

În februarie, Said Baaklini, Adrian Chebuţiu, Coriolan Adrian Preda şi Eugen Bogatu au fost trimişi în judecată în dosarul UCM Reşiţa. Procurorii anticorupţie au dispus atunci scoaterea de sub urmărire penală în această cauză a senatorului democrat-liberal de Constanţa Mircea Banias.

"Din probele administrate în cauză a rezultat că indiciile care au existat iniţial cu privire la săvârşirea infracţiunii menţionate au fost clarificate pe măsura aprofundării mijloacelor de probă, în sensul că afirmaţiile făcute de învinuit reprezentau de fapt simple opinii ale acestuia şi nu constituiau, în vreun fel, forme de intervenţie în favoarea inculpatului Said Baaklini", preciza DNA într-un comunicat de presă.

Banias şi Mironescu, suspectaţi într-un caz privind evaziune fiscală cu produse petroliere

Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu sunt suspectaţi într-un caz de evaziune fiscală cu produse petrolier aduse în Portul Constanţa, cercetarea fiind începută de Parchetul Capitalei şi declinată DNA din cauza prejudiciului, care în două luni a atins un milion de euro, potrivit unor surse judiciare.

Dosarul privind transporturile ilegale de mărfuri de contrabandă venite din China, în care luni au fost făcute percheziţii, ar fi pornit de la o anchetă preluată în lucru, iniţiat, de către Parchetul Tribunalului Bucureşti, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Conform surselor citate, în acest dosar ar fi fost arestate preventiv trei persoane, între care un "boschetar", fiind investigate fapte de evaziune fiscală cu produse petroliere.

Sursele citate au precizat că zeci de vase cu ţiţei au fost aduse în Portul Constanţa, unde nu au fost verificate corespunzător ca urmare a presupuselor intervenţii făcute de senatorul PDL de Constanţa Mircea Banias şi secretarul general al MAI, Lurenţiu Mironescu, precum şi de alţi lucrători vamali.

În ce priveşte modul de operare, sursele judiciare au arătat că persoane interesate, prin intermediul unor firme fantomă, aduceau produse petroliere categoria "motorină" care fie nu erau vămuite, fie erau vămuite la o altă categorie, ce nu presupunea accizarea, iar ulterior acestea erau vândute pe piaţa neagră.

Acest dosar a fost instrumentat iniţiat de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, fiind ulterior declinat Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din cauza specificului infracţiunilor cercetate, respectiv evaziunea fiscală, şi din cauza prejudiciului care în numai două luni a atins de un milion de euro, fapt ce a atras procedural competenţa DNA, au mai spus sursele judiciare.

Potrivit surselor citate, la momentul la care cauza se afla în lucru la Parchetul Capitalei, în dosar s-a reuşit arestarea preventivă a trei persoane, respectiv a "boschetarului" şi a altor două persoane din spatele acestuia, o alta fiind lăsată în libertate de către instanţă.

Cine este Mircea Banias

Mircea Banias, fost director al Administraţiei Porturilor Constanţa, a fost ales în colegiul uninominal 4 din Circumscripţia electorală nr.14 Constanţa, la alegerile din 30 noiembrie 2008.

Senatorul Mircea Banias este vicelider al grupului parlamentar al PDL.

Mircea Banias a condus organizaţia judeţeană Constanţa a PDL din august 2008 şi până în luna martie a acestui an, când la PDL Constanţa au avut loc alegeri. Mircea Banias a candidat pentru un nou mandat la şefia filialei PDL, însă a pierdut alegerile, preşedinte al organizaţiei fiind desemnat directorul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, Gigi Chiru.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 7 martie, la bilanţul Ministerului Public, că ar vrea să vadă acţiuni la "vămile de interior", unde este "esenţa fraudei vamale", precum şi acţiuni în Vama Constanţa.

"Aş vrea să fac menţiunea legată de ultimele acţiuni cu privire la polţia de frontieră şi la vămile din frontieră - esenţa fraudei vamale este la vămile din teritoriu, acolo unde se stabileşte valoarea mărfurilor, cantitatea mărfii, accizele, TVA. Aş vrea să văd acţiunea în vămile din interior, inclusiv în vama din Constanţa, care e de frontieră, dar nu trebuie omisă", a spus atunci Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici