Zeci de şcoli din Suceava şi Botoşani, în grevă generală

Sute de profesori din Botoşani şi Suceava au protestat, luni, în faţa prefecturilor din cele două judeţe, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile aferente lunii februarie, în timp ce în peste 50 de şcoli este continuată greva generală declanşată săptămâna trecută.

84 afișări
Imaginea articolului Zeci de şcoli din Suceava şi Botoşani, în grevă generală

Zeci de şcoli din Suceava şi Botoşani, în grevă generală (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Profesorii botoşăneni au continuat şi luni protestele, organizând un miting în faţa Palatului Administrativ, la care participă peste 300 de cadre didactice care cer să li se achite salariile aferente lunii februarie.

Protestatarii scandează lozinci antiguvernamentale.

În judeţul Botoşani, cadrele didactice din 22 de unităţi şcolare continuă greva generală declanşată în urmă cu o săptămână.

Liderii sindicali împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale discută din nou în vederea identificării unor soluţii pentru plata salariilor.

Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a declarat că a discutat situaţia cu premierul Emil Boc, care i-ar fi promis că până la sfârşitul săptămânii va fi găsită o soluţie pentru rezolvarea problemelor cadrelor didactice din Botoşani şi Suceava.

Prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman, a retras, vineri dimineaţă, protocolul semnat în urmă cu două zile de autorităţile locale, dar neacceptat de profesori, prin care fiecare cadru didactic ar fi primit un avans de 500 de lei din salariu şi totodată a dispus controale la ISJ, dar şi în şcolile din judeţ, motivând că trebuie verificat modul în care directorii şi ISJ Botoşani au apărat interesele statului în procesele cu profesorii.

Peste două sute de cadre didactice din Suceava au protestat, luni, în zona Palatului Administrativ, iar din cauză că nu aveau aprobare pentru miting s-au plimbat în cerc, timp de peste o oră.

Cadrele didactice sucevene din peste 30 de unităţi de învăţământ din municipiile Suceava şi Vatra Dornei s-au aflat, luni, în cea de-a patra zi a grevei, nemulţumite că nu au primit integral salariile aferente lunii februarie.

Vicepreşedintele Sindicatului Judeţean Învăţământ "Spiru Haret" Suceava, Dumitru Irimia, a declarat că greva a continuat, luni, în peste 30 de unităţi de învăţământ din municipiile Suceava şi Vatra Dornei, în timp ce în unităţi din Gura Humorului s-au reluat cursurile.

El a spus că până în prezent nu s-a primit niciun răspuns din partea autorităţilor cu privire la găsirea unei soluţii pentru achitarea integrală a salariilor angajaţilor din învăţământul preuniversitar sucevean, iar din acest motiv greva continuă.

Irimia a precizat că, în cursul zilei de miercuri, va avea loc o consultare a liderilor zonali pentru a se vedea dacă se continuă sau se suspendă greva cadrelor didactice sau se adoptă alte forme de protest precum pichetarea Prefecturii sau organizarea unor mitinguri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici