2010 - Revenirea câştigătoare a suspendaţilor din ciclism

Reveniţi după suspendări pentru dopaj, foştii interzişi ai ciclismului au urcat din nou pe podium, în 2010, chiar dacă aceste recuperări în serie reprezintă realităţi diferite, se arată într-un material al agenţiei France Presse.

43 afișări
Imaginea articolului 2010 - Revenirea câştigătoare a suspendaţilor din ciclism

2010 - Revenirea câştigătoare a suspendaţilor din ciclism (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

La vârf, kazahul Alexandre Vinokurov şi italianul Ivan Basso au câştigat din nou curse importante. Liege - Bastogne - Liege, o etapă a Turului Italiei şi o etapă a Turului Franţei pentru "Vino", exclus din Tur în 2007, Turul Italiei pentru Basso, singurul din această categorie care şi-a recunoscut mai mult sau mai puţin greşeala (cazul Puerto în 2006).

"Vino", reintegrat în echipa Astana în vara anului 2009, şi Basso, revenit de la finalul sezonului 2008, au avut de aşteptat mai multe luni înainte să se impună din nou. În special italianul, care nu a ieşit în evidenţă anul anterior (locul 4 în Turul Italiei şi în Turul Spaniei), înainte de a-şi relua obiceiul de a câştiga.

La capătul opus, Riccardo Ricco a avut fără să se aştepte o revenire răsunătoare. De la cursa revenirii sale, de la sfârşitul lunii martie (săptămâna Coppi - Bartali), copilul teribil al ciclismului italian a reuşit să uimească două etape, la mai puţin de doi ani după ce a părăsit Turul Franţei 2008 între doi jandarmi. El a fost depistat pozitiv cu EPO Cera în timpul cursei de acum doi ani.

"Cobra", care dorea să reînsufleţească mitul Pantani, şi-a continuat drumul, deşi renumele său a fost afectat de cazurile de dopaj în care au fost implicaţi soţia sa şi cumnatul său. Dacă a rămas parţial în umbră, este pentru că nu a putut să participe la cele mai importante curse, în special la Turul Italiei. Echipa sa până în luna august, modesta Flaminia, a fost uitată de organizatori, care îşi amintesc de pierderile cauzate în 2008.

Alt dopat celebru, danezul Michael Rasmussen, a avut probleme în 2010. Singurul deţinător al tricoului galben demis de echipa sa în timpul Turului Franţei nu a reuşit să îşi mai găsească o formaţie de nivel înalt, care să îi ofere posibilitatea să îşi arate talentul. Pentru 2011, "Chicken", care îşi dorea un loc în echipa compatriotului său Bjarne Riis, şi-a găsit refugiu într-o echipă de a treia divizie, înfiinţată de sponsorul său personal. El nu va avea astfel acces la marile curse spre deosebire de Ricco, care a ajuns la o echipă de elită - Vacansoleil.

Trecerea lui Ricco la Vacansoleil a stârnit controverse, chiar şi preşedintele Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI), Pat McQuaid, fiind circumspect. întrebat de L'Equipe ce părere are despre recrutarea lui Ricco de către noua sa echipă, McQuaid a răspuns: "M-aş limita să spun că oficialii acestei echipe au fost naivi. Dacă eu aş fi director sportiv, Ricco nu ar veni niciodată la echipa mea".

(Material de Leila Bolat, leila.bolat@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici