Agenţia Mondială Antidoping reacţionează după acuzaţiile unor atleţi din Kenya privind darea de mită

Agenţia Mondială Antidoping (AMA) a luat atitudine, joi, după ce doi atleţi kenyeni au declarat în presă că li s-a propus să ofere mită pentru a obţine reducerea suspendărilor de dopaj.

159 afișări
Imaginea articolului Agenţia Mondială Antidoping reacţionează după acuzaţiile unor atleţi din Kenya privind darea de mită

Agenţia Mondială Antidoping reacţionează după acuzaţiile unor atleţi din Kenya privind darea de mită

Atleţii Joy Sakari şi Francisca Koki Manunga au fost suspendaţi timp de patru ani din sport, la 27 noiembrie 2015, după ce s-a constatat încălcarea regulilor antidoping.

Publicaţia "The Associated Press" a scris că atleţii în cauză au fost contactaţi de către un oficial al Athletics Kenya (forul naţional al atletismului kenyan), care le-a cerut celor doi sportivi suma de 24.000 de dolari, pentru a li se reduce suspedarea primită. Joy Sakari şi Francisca Koki Manunga au declarat că au refuzat să dea mită.

TITLURILE ZILEI

Într-un comunicat oficial remis joi, David Howman, directorul general al Agenţiei Mondiale Antidoping, a precizat: "AMA îşi manifestă nemulţumirea faţă de informaţiile apărute privind acţiuni de extorcare şi luare de mită la nivel naţional în sport, similară cu ceea ce am aflat în urma recentei investigaţii a Comisiei Independente privind dopajul răspândit la nivel mondial în atletism".

"Desigur, Agenţia Mondială Antidoping va cere mai multe informaţii detaliate cu privire la aceste acuzaţii din partea persoanelor implicate, astfel încât să putem determina dacă trebuie să cercetăm noi sau este o chestiune de competenţa Asociaţiei Internaţionale a Federaţiilor de Atletism (IAAF), ca parte a investigaţiei derulate de Comisia de Etică", a adăugat Howman.

"Acuzaţiile care le-am auzit în această săptămână ilustrează, de asemenea, importanţa unei organizaţii naţionale antidoping în Kenya, robustă, independentă şi complet funcţională, în cel mai scurt timp. Acesta este un pas vital pentru o ţară de statura Kenyei în lumea sportului, pentru a proteja în mod eficient sportivii curaţi, care nu folosesc metode frauduloase", a conchis directorul general al Agenţiei Mondiale Antidoping.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici