Al Saad confirmă interesul pentru Adrian Mutu

Gruparea Al Saad (Qatar), antrenată de Cosmin Olăroiu, a confirmat dorinţa de a-l transfera pe atacantul român Adrian Mutu în perioada de mercato din această vară., informează cotidianul La Nazione.

Al Saad confirmă interesul pentru Adrian Mutu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Clubul din Qatar îşi arătase intenţia de a-l achiziţiona pe Mutu în perioada de transferuri din ianuarie.

De asemenea, în ediţia de sâmbătă a ziarului La Repubblica, citat de Firenzeviola.it, se notează că pe lista cluburile care ar vrea să-l transfere pe atacantul român la finalul sezonului se mai află alte cinci formaţii. "Adrian Mutu, fără să primească suspendare, valorează pe piaţa de transferuri 10 milioane de euro. Rezultatul sentinţei în cazul său va decide şi viitorul fotbalistului, de care se interesează Zenit (Rusia), Rubin Kazan (Rusia), Fenerbache (Turcia), Şahtior Doneţk (Ucraina) şi uzbecii de la Bunyodkor", notează cotidianul italian.

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a fost audiat, la 3 martie, în cazul de dopaj în care este implicat. Conform ziarului Corriere Fiorentino, Adrian Mutu va afla verdictul în cazul său la finalul lunii aprilie.

Scandalul de dopaj în cazul lui Adrian Mutu, al doilea în cariera românului, a izbucnit la 28 ianuarie, când Comitetul Olimpic Italian (CONI) a anunţat că atacantul Fiorentinei a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei. La numai 24 de ore, CONI a informat că este pozitiv şi rezultatul testului efectuat de Mutu după meciul Lazio - Fiorentina, din Cupa Italiei, care a avut loc în 20 ianuarie.

Mutu a fost suspendat provizoriu de către CONI, iar atacantul român a renunţat să ceară analiza probelor B.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
MUTU ,
ADRIAN MUTU ,
MUTU TRANSFER ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa