Amelia Racea, medalie de aur la Cupa Mondială de la Glasgow

Componenta lotului olimpic de gimnastică al României, Amelia Racea a câştigat medalia de aur la individual compus la etapa de Cupă Mondială, de la Glasgow, în timp ce Raluca Haidu a urcat pe treapta a treia a podiumului.

27 afișări
Imaginea articolului Amelia Racea, medalie de aur la Cupa Mondială de la Glasgow

Amelia Racea, medalie de aur la Cupa Mondială de la Glasgow (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Abia revenită de la Campionatul European, cu o medalie de bronz la individual-compus, Amelia Racea şi-a îmbunătăţit palmaresul sâmbătă, la etapa de Cupă Mondială, de la Glasgow. Racea a încheiat pe locul I, cu un total de 54.566 puncte, înaintea sportivei Jessica Lopez (Venezuela, 53.931), dar şi a Ralucăi Haidu (52.432 puncte). "Sunt foarte mulţumită de performanţa mea şi sper că voi continua cu succes în acest an, în care au loc şi Campionatele Mondiale" a declarat la final, Amelia Racea.

Cele două gimnaste tricolore au primit următoarele note:

Amelia Racea: sărituri - 14.200, paralele - 13.700, bârnă - 13.766, sol - 12.900.

Raluca Haidu: sărituri - 14.200, paralele - 12.766, bârnă - 12.633, sol - 12.833.

La masculin, podiumul a fost ocupat, în ordine, de Daniel Purvis (88.598), Philipp Boy (88.498) şi Rafael Martinez (88.065).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici