Andone, Belodedici, Mulţescu şi alţi foşti internaţionali, la un meci prilejuit la împlinirea a 80 de ani de existenţă a ASA Aurul Brad - FOTO

Mai mulţi foşti internaţionali români au evoluat, sâmbătă, într-un meci prilejuit de împlinirea a 80 de ani de existenţă a secţiei de fotbal a Asociaţiei Sportive Armata Aurul Brad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

266 afișări
Imaginea articolului Andone, Belodedici, Mulţescu şi alţi foşti internaţionali, la un meci prilejuit la împlinirea a 80 de ani de existenţă a ASA Aurul Brad - FOTO

Foşti internaţionali la un meci prilejuit la împlinirea a 80 de ani de existenţă a ASA Aurul Brad (Imagine: Sami Tamas/ Mediafax Foto)

La eveniment au fost prezenţi Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, llie Bărbulescu şi Lucian Bălan - câştigători ai Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti în 1986, dar şi Ioan Andone, Gheorghe Mulţescu sau Dănuţ Lupu, multipli campioni naţionali cu Dinamo Bucureşti, sau hunedorenii Romulus Gabor, Balonul de Aur al Campionatului Mondial de Tineret din Australia 1981, şi Ioan Petcu.

Şi gazdele şi-au trimis în teren legendele, de la Traian Rudisuli până la Radu Filipaş sau Codruţ Mihăilă.

TITLURILE ZILEI

Meciul a fost urmărit cu interes de câteva mii de spectatori care au umplut tribunele stadionului din "Botău". Printre ei şi cel mai vechi suporter al Aurului Brad, Ioan Pascu care nu avea nici nouă ani în 3 iunie 1934 când "MICA" Brad, susţinută de puternica societate minieră cu acelaşi nume, a fost afiliată Federaţiei Române de Fotbal.

"Am crescut şi am îmbătrânit alături de echipă. Am 89 de ani şi în urmă cu 80m de ani am fost pe stadion pentru a susţine acestă echipă", spune suporterul.

Jocul s-a disputat cu o minge Brazuca, care a a fost aşezată la centrul terenului de un paraşutist lansat de la 1.500 metri altitudine.

Lovitura de începere a jocului care a pus faţă în faţă echipele all time ale Aurului Brad şi României a fost dată de primarul oraşului Brad, Florin Cazacu. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.

"Când eram junior şi jucam la echipa Minerul Moldova Nouă nu am avut ocazia să întâlnesc echipa Aurul Brad. Însă, în acea perioadă colegii mei de echipă mai experiomentaţi povesteau că în Ţara Moţilor au întâlnit o echipă formată din jucători duri. Astăzi (n.r. sâmbătă) nu i-am simţit atât de duri pe teren însă au fost rapizi", a spus la finalul partidei Miodrag Belodedici.

Înaintea jocului, foştii internaţionali au vizitat Muzeul Aurului din Brad, care reuneşte în spaţiul său piese unice cu aur nativ de o valoare inestimabilă, şi au depus o coroană de flori la mormântul revoluţionarului transilvănean Avram Iancu de la Ţebea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici